Cu cine se întâlnește premierul Gaburici la Bruxelles
1150
Premierul R. Moldova, Chiril Gaburici, efectuează, astăzi și mâine, o vizită la Bruxelles, unde are planificate mai multe întrevederi separate cu oficialii Uniunii Europene.
Astfel, prim-ministrul R. Moldova va discuta cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, președintele Parlamentului European, Martin Schulz, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, vicepreședinta Comisiei Europene, Federica Mogherini, șeful Delegaţiei la Comisia parlamentară de cooperare UE - Moldova, Andi Cristea, cu președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, precum şi cu alți oficiali.
Potrivit unui comunicat al Executivului, subiectele pe care le va aborda Gaburici în discuțiile cu oficialii UE vizează agenda europeană a Republicii Moldova şi obiectivele pentru continuarea dialogului dintre țara noastră și Uniunea Europeană.
„Totodată, părțile vor vorbi despre reformele puse în aplicare în Moldova, în mod special, cele ce ţin de domeniul justiției, de eficientizarea luptei cu corupția şi de asigurarea unei creșteri economice durabile”, cităm din același comunicat.
„Vizita pe care o efectuez la Bruxelles are o semnificație deosebită, deoarece integrarea europeană va constitui fundamentul activității Guvernului pe care îl conduc. Un rol esenţial va fi acordat finalizării reformei justiției, eficientizării activităţilor de combatere a corupției, asigurării unei creșteri economice, ameliorării gestiunii sistemului bancar etc. Modernizarea țării și, implicit, asigurarea ireversibilității parcursului european al Moldovei nu va avea nicio șansă fără de realizarea acestor reforme și cooperarea strânsă cu UE, în vederea asigurării preluării, la nivelul cel mai înalt, a standardelor europene”, a spus Chiril Gaburici cu referire la vizita pe care o efectuează la Bruxelles.
Premierul este însoțit în prima sa vizită oficială peste hotare de la învestire de către vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE


















