Cresc TEMERILE legate noul business în care e implicată familia președintelui: „Dodon cu prietenul Chaika vor să transforme R. Moldova într-o GROAPĂ DE GUNOI? Poate chiar RADIOACTIV? Chicu și Ceban brusc au început să-și bată capul de gunoiști”
7458
Deputatul Dumitru Alaiba este îngrijorat că R. Moldova ar putea fi transformată într-un poligon de depozitarea a deșeurilor, inclusiv radioactive, după ce fiul procurorului general al Federației Ruse, Igor Chaika, și fratele președintelui R. Moldova, Alexandru Dodon, au inițiat o afacere în acest domeniu. Temerile deputatului PAS s-au intensificat după ce Guvernul Chicu a luat decizia să fie creată o instituție publică națională, care va fi responsabilă de colectarea și procesarea deșeurilor.
„Dodon cu prietenul Chaika vor să transforme R. Moldova într-o groapă de gunoi? Poate chiar radioactiv? Igor Chaika și Alexandru Dodon mai au o afacere în Moscova de câteva luni. Compania se va ocupa cu prelucrarea deșeurilor. Printre domeniile de activitate ale companiei - colectarea, prelucrarea și utilizarea deșeurilor periculoase, prelucrarea și utilizarea deșeurilor radioactive”, menționează Alaiba.
Parlamentarul amintește că săptămâna trecută Guvernul Chicu a luat decizia privind crearea unei instituții publice naționale, responsabile de colectarea și procesarea deșeurilor. Acest lucru nu-i pare deloc întâmplător deputatului PAS.
„Săptămâna trecută, Ion Chicu și Ion Ceban brusc au început să-și bată capul de gunoiști. Primul chiar a inițiat fondarea unei instituții publice. Pasul logic care urmează - un PPP cu noul business privat al lui Chaika cu Dodon? Și nu cumva planificați să aduceți spre incinerare și prelucrare deșeuri, incinerarea cărora e interzisă în Rusia? Nu cumva vreți să transformați R. Moldova într-o groapă mare de gunoi? Întreb și eu pentru că, deși nu vă știu, vă știu. Și pentru că nu cred în așa coincidențe”, a punctat Dumitru Alaiba.
Totuși, un fost candidat la funcția de primar general al capitalei, Vitalie Voznoi, i-a amintit lui Alaiba că reprezentanții coaliției „ACUM” – PSRM au efectuat în august modificări la Legea privind deșeurile. Potrivit modificărilor respective, a fost anulată interdicția arderii deșeurilor nereciclabile. Deja de atunci se cunoștea despre business-ul comun al lui Alexandru Dodon și Chaika.
„Eu nu am votat acea lege. E un lucru să votezi principiul și altceva e să dezvolți o schemă în baza unei legi. Hai să nu speculăm, te rog, foarte mult. După cum iese, noi suntem vinovați de faptul că Dodon are business cu Chaika”, a răspuns Alaiba la acuzația lui Voznoi.
Presa rusă a anunțat în luna august 2019 că fratele președintelui Igor Dodon, Alexandru, a devenit din nou asociat cu fiul procurorului general al Federației Ruse, Igor Chaika, într-o afacere de reciclare a deșeurilor. Astfel, Alexandru Dodon a ajuns, pe 30 august curent, proprietarul a 10% din acțiunile unei companii de colectare și prelucrare a deșeurilor, unde Chaika deține 50%.
De asemenea, la mijlocul lunii iulie, presa de la Moscova a transmis că Alexandru Dodon va deține 15% din compania de construcții „АрхплейДевелопмент”. Și de această dată, acționar principal al companiei e nimeni altul decât Igor Ceaika, membru al organizației obștești „Delovaia Rossia” și reprezentant al acestei organizații în R. Moldova și Transnistria.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
08.09.2026
19:26
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
08.09.2026
15:39
08.09.2026
15:31
08.09.2026
14:37
08.09.2026
14:22
08.09.2026
14:12
08.09.2026
14:01
08.09.2026
13:34
08.09.2026
12:38
08.09.2026
11:40
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:26
08.09.2026
11:07
08.09.2026
10:58
08.09.2026
10:57
08.09.2026
10:41
08.09.2026
10:39
08.09.2026
10:27
08.09.2026
10:07
08.09.2026
09:01
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani


















