Copilul tău face crize de nervi? Cum să-l înveți să-și CONTROLEZE emoțiile
2157
Sursa: sfatulparintilor.ro Crizele de nervi la copii sunt ceva des întâlnit. Ei se pot supăra foarte ușor, mai ales atunci când vor ceva și nu reușesc să obțină. Este natural, până la urmă. Și noi, ca adulți, ne simțim frustrați atunci când nu ne iese ceva cum ne dorim.
Diferența este că avem suficiențe instrumente ca să ne controlăm. Oricum trebuie avut în vedere faptul că până și nouă, adulților, ne este greu să ne stăpânim câteodată.
Cum se manifestă crizele de nervi la copii
Fiecare copil reacționează altfel. Unii plâng, alții se tăvălesc, alții intră în panică, alții țipă, alții sunt furioși, unii refuză să participe la activități, alții te ignoră, pur și simplu, unii vorbesc urât etc. Pentru ei este foarte greu să se controleze, pentru că nu știu cum să reacționeze la aceste emoții puternice.
Ce declanșează crizele de nervi la copii
Așa cum manifestările sunt diferite, și factorii declanșatori sunt diferiți de la un copil la altul. Unii pot fi supărați că nu pot face singuri anumite lucruri, alții se supără pentru că s-au considerat nedreptățiți sau jigniți. Alții se înfurie dacă li se pare că le-a fost îngrădită libertatea.
Fiind atent la ce anume declanșează aceste crize de nervi la copilul tău, fie eviți situațiile care îl fac să-și piardă controlul, fie îi prezinți mai multe scenarii și îl înveți ce să facă în fiecare situație în parte.
Ce e de făcut?
Îi poți spune „Observa că de fiecare data când se întâmplă X ești … (nervos, furios, frustrat, supărat etc.). Ți-ai dat și tu seama de asta?”. Sau „Văd că te înfurii serios atunci când cineva se contrazice cu tine. S-ar zice că nu te simți respectat. Te deranjează la culme”.
Un asemenea feedback îl face pe copil să devină conștient de emoțiile lui și de cauzele acestor emoții. În acest fel el va ști să definească stările care îl cuprind în momentele de furie.
Este foarte important să fii conștient și de propriile tale „butoane”. Exemplul personal este cel mai bun învățător. Copiii reușesc mult mai repede să imite comportamentul părinților decât să asculte predicile lor.
Dezactivarea crizelor
Odată depistate cauzele și reacțiile, îl poți întreba pe copil dacă ar putea să se comporte diferit data viitoare când se va confrunta cu situația respectivă. Sau îi poți sugera câteva idei: „Data viitoare când vei mai simți că ai fost nedreptățit, în loc să …, încearcă să… sau să…!”. În acest fel îi arăți celui mic că sunt și alte posibilități.
Atunci când se confruntă cu o anumită situație, nu sări să-l ajuți imediat. Lasă-l să se descurce singur. Este destul de dificil, ca părinte, să-ți vezi copilul supărat, însă dacă îi sari în ajutor, nu-l înveți cum să își gestioneze emoțiile și aceste crize vor continua. Ai încredere în copilul tău că o să se descurce.
În loc să-i spui „Oh, sărăcuțul de tine!”, fraza ce îi poate supraactiva frustrarea, îi poți spune „Știu că este greu, că ești dezamăgit și supărat. Dacă simți că ai nevoie de o pauză că să te liniștești, o poți face. Când te-ai calmat, putem discuta”.
De asemenea, nu este indicat să folosești cuvinte precum „Asta este o prostie!” sau „Ce băiat/fetiță mare! Cum să plâng pentru asta?!” etc. Acest gen de expresii le pot crea copiilor impresia că e ceva în neregulă cu ei. Arată-le respectul cuvenit, da-le timp și spațiu să-și evalueze emoțiile. Asta nu înseamnă însă că le accepți comportamentul neadecvat.
Ultimul, dar nu cel din urmă pas este să-ți păstrezi calmul. Chiar dacă te enervezi, poți ieși din cameră și să revii când îți trece. În acest fel nu numai că vei lua decizii mult mai corecte, fără să fii „aprins”, însă îi vei arăta și copilului tău o modalitate de a se liniști.
Sursa: sfatulparintilor.ro
28.01.2019
17:30
18.01.2019
18:30
17.01.2019
08:02
14.01.2019
16:20
18.12.2018
19:03
14.12.2018
19:02
07.12.2018
11:40
28.11.2018
17:40
22.11.2018
19:30
20.11.2018
17:02
13.11.2018
19:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















