Stiri

Constantin Codreanu a propus în Parlamentul României REUNIFICAREA celor două state românești după modelul german

Știri 04.10.2017 10:40 Vizualizări6258
Constantin Codreanu a propus în Parlamentul României REUNIFICAREA celor două state românești după modelul german Epoch Times Romania

Deputatul Constantin Codreanu consideră că reunificarea celor două state românești nu va avea loc până când nu va fi recunoscut dreptului la cetățenie al tuturor românilor din teritoriile naționale ocupate de URSS și tuturor persoanelor care aparțin națiunii culturale române. O declarație în acest sens a fost făcută astăzi, în plenul Camerei Deputaților de la București.

Potrivit lui Codreanu, reunificarea Germaniei din 1990 poate servi ca model pentru reunificarea României.

„După reunificarea națiunii germane, singura națiune europeană despărțită artificial prin puterea fostului ocupant sovietic și complicitatea fostului său aliat german este națiunea română, nevoită să accepte pe moment bistatalitatea, să lupte pentru desovietizarea părții sale de răsărit aflate sub ocupația militară sau controlul Moscovei, aspirând cu tot mai multă putere la refacerea pașnică a unității sale politice distruse”, a menționat acesta.

Pentru a reunifica națiunea, în opinia deputatului PMP, sunt necesare reglementări similare celor germane. „E vorba de recunoașterea dreptului la cetățenie tuturor românilor din teritoriile naționale ocupate de URSS și tuturor persoanelor aparținând națiunii culturale române. Voi depune curând un proiect de lege în acest sens. Sper că există în acest Parlament destui români care să susțină acest proiect reparator și perfect euroconform”.

Deputatul originar din Basarabia a adăugat că R. Moldova cuprinde astăzi un milion de persoane, adică o treime din populație, care au primit deja cetățenia română. „Încă un milion de basarabeni cer restabilirea cetățeniei. Cel de-al doilea stat românesc, încă dependent de Moscova și adesea frizând falimentul, este integrat comercial peste 50 la sută în corpul economic al României, iar în următorii doi ani va fi integrat și sistemului nostru energetic. Dacă oamenii de stat de la București ar fi fost măcar pe jumătate patrioți, corecți, responsabili ca legiuitorii și oamenii politici germani, am fi avut de mult o Strategie națională de Reunificare a României. Avem foarte puțin timp pentru a ne-o elabora și aplica. Lecția germană trebuie însușită”, a conchis deputatul Constantin Codreanu.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 06.08.2026 06.08.2026 13:27 152 Horoscopul zilei 06.08.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.38 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri