Comisia de la Veneția EXAMINEAZĂ proiectul unei legi importante din R. Moldova
1740
Ministerul Justiţiei a trimis proiectul Legii cu privire la Procuratură pentru examinare Comisiei de la Veneţia.
Anunţul a fost făcut de viceministrul Justiţiei Sabina Cerbu în cadrul unei întrevederi recente cu şeful Delegației Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola, şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Michael Scanlan, și reprezentanții Ambasadei Statelor Unite la Chișinău, Philip Breeden și Samuel Mikhelson.
„După aprobarea Concepției de reformare a Procuraturii, Ministerul Justiției a adaptat proiectul de Lege cu privire la Procuratură și l-a remis Comisiei de la Veneția spre examinare. Comisia se va expune pe marginea acestui proiect în luna martie a anului viitor. Credem că recomandările experților vor fi de ajutor grupului de lucru parlamentar la elaborarea unei legi care va corespunde standardelor internaționale și va conține cele mai bune practici în domeniu”, le-a spus oficialilor Sabina Cerbu.
Un comunicat al Ministerului Justiţiei anunţă că ambasadorii au salutat inițiativa, menţionând că acest lucru este un pas important și necesar, care va urgenta reformarea Procuraturii.
„Opinia experților va eficientiza munca grupului de lucru parlamentar asupra acestui proiect de lege și va mișca înainte reforma Procuraturii, care este o prioritate nu doar pentru Ministerul Justiției, dar și pentru guvernare”, a spus Pirkka Tapiola.
Reforma Procuraturii este o condiție prevăzută în Matricea de politici - anexă a Acordului de suport bugetar oferit Republicii Moldova de către Uniunea Europeană. În funcţie de implementarea acţiunilor prevăzute în această Matrice, Uniunea Europeană transferă, anual, în tranșe, cele 60 de milioane de euro oferite pentru reforma justiției.
Prima tranşă din suportul bugetar, în valoare de 15 milioane de euro, a fost transferată de Uniunea Europeană Republicii Moldova în noiembrie 2013, iar cea de-a doua tranșă, în valoare de 13,2 milioane de euro, a fost transferată în luna septembrie curent.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















