CNI a stabilit: Vladimir Voronin e „CURAT ca lacrima”
1643
În pofida informațiilor apărute în presă despre colecția impresionantă de mașini a liderului comuniștilor din R. Moldova, cu care de altfel acesta s-a lăudat în repetate rânduri, Comisia Națională de Integritate a stabilit că Vladimir Voronin nu are nicio mașină din acea colecție.
Potrivit deciziei adoptată ieri de CNI, Voronin nu a comis încălcări la întocmirea declarației de avere, indicând toate veniturile și proprietățile pe care le deține.
Totuși, CNI nu a putut verifica și presupusele averi de peste hotare ale liderul PCRM.
Anterior, în presă au apărut informații despre bijuteriile pe patru roți de 70 de milioane de lei din garajul familiei Voronin. Potrivit ziarului „Timpul”, liderul PCRM ar avea atât la Chișinău, cât și în Germania, colecții impresionante de mașini de lux, blindate sau de epocă. Iar Voronin a vorbit și într-o emisiune televizată despre hobbyul său pentru mașinile retro.
De asemenea, familia lui Vladimir Voronin mai are și o casă în apropiere de Germania, între Strasbourg (Franţa), şi Baden-Baden (Germania), astfel explicându-se zborurile dese ale lui Vladimir Voronin la Strasbourg.
„Nu avem pârghii pentru putea verifica proprietățile de peste hotare, de aceea a trebuit să ne rezumăm la cele din republică. Iar în rezultatul verificărilor s-a stabilit că Vladimir Voronin nu deține mașinile care i-au fost atribuite în presă”, ne-a declarat Cristina Dumbrăvean, responsabila de la serviciul de presă al CNI.
Potrivit declarațiilor de avere din ultimii patru ani, Vladimir Voronin nu deține în proprietate nicio mașină.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















