Cine este VINOVAT de căzătura Madonnei de la Brit Awards 2015?
2419
globovision.com La cei 56 de ani ai săi, Madonna încă mai face show-uri pentru tineri, chiar dacă acestea presupun riscuri şi coregrafii complicate.
Ţinutele reginei pop au fost mereu controversate însă, la ceremonia Brit Awards 2015, desfăşurată la Londra, artista a simțit acest lucru pe propria piele.
Madonna a încercat să descheie capa mantiei pe care o purta, dar a ramas blocată. Dansatoarea a încercat să o tragă în spate, dar corpul artistei s-a prăbuşit într-o căzătură ce a devenit deja istorie.
Imediat după incident, Madonna a declarat că toată lumea era îngrijorată că mantia va aluneca pentru că e destul de grea aşa că au legat-o strâns în jurul gâtului ei.
„Eram acolo, mergând ca o regină, iar când am ajuns în capătul scărilor am tras de nodul de mătase, dar nu se desfăcea. Aşa că cele două dansatoare japoneze m-au sugrumat de pe scenă. Aveam de ales: ori eram strangulată, ori cădeam cu mantie cu tot, aşa că am căzut”, a explicat Madonna.
În felul acesta, Madonna a dat vina pe haină și pe designerul acesteia - Giorgio Armani, scrie The Guardian.
Drept replică de apărate, designerul i-a spus artistei că este o persoană foarte dificilă.
„Mantia avea un cârlig, însă ea a vrut o cravată aşa că nu a fost în stare să o deschidă cu mâinile sale. Asta e tot”, a explicat Armani.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















