Stiri
Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, e gata și astăzi să preia conducerea Partidului Liberal (PL), așa cum și-au dorit reformatorii partidului, dar are un impediment serios.
Dezvăluirea aceasta, care vine în contradicție cu declarațiile anterioare ale lui Dorin Chirtoacă, a fost făcută de președintele PL, Mihai Ghimpu, în cadrul emisiuni „Fabrika”.
„Dorin Chirtoacă e gata şi astăzi zi să preia conducerea PL, dar eu nu sunt gata. A conduce Primăria capitalei şi un partid sunt lucruri diferite. Partidul şi filialele acestuia sunt puternice, pentru că le controlez eu. Va veni ziua când Chirtoacă va fi liderul PL. Dacă era Dorin Chirtoacă astăzi preşedinte, toate tunurile îndreptate împotriva lui. Asta și se vrea, compromiterea lui”, a explicat Mihai Ghimpu.
Ghimpu s-a referit și la reformatorii din PL, care astăzi sunt la guvernare. „Cea mai mare greșeală a mea de când sunt în politică ține de includerea pe listă a celor șapte trădători. Îmi vine să-mi mușc mâinile. Îmi vine câteodată să urlu și nu doar ca ursul, ci ca ursul şi lupul luaţi împreună. Dar KGB-ul e mai puternic. Oleg Bodrug are bani și nu înțeleg de ce m-a trădat? Ceilalţi sunt săraci, le-au aruncat câte un os, dar Oleg are bani”, a spus Mihai Ghimpu.
În colimatorul lui Ghimpu a intrat și ministrul Apărării, Vitalie Marinuță, care ar fi gata să preia conducerea partidului. Mihai Ghimpu a recunoscut că i-a acordat ilegal epoleții de general, iar acum e târât prin instanțele de judecată. „Eu am să-i dau trei arginţi lui Marinuţa, om fără obraz şi fără ruşine. Am aflat acum şi altceva. El urma să fie mai întâi colonel și după aia general. A primit gradul de general ilegal, cu doi ani mai înainte. Să meargă el în instanţe”, a mai adăugat liberalul.
Chiar dacă e chemat în instanță pentru lezarea demnității ministrului Marinuță, liderul PL a continuat tirul atacurilor la adresa foștilor săi colegi, care vor să convoace Congresul Extraordinar al PL. „Cine sunt ei să convoace Congresul? Unul a devenit generalul pătlăgică, altul terminatorul muştelor (Gheorghe Șalaru, ministrul Ecologiei - n.r.). Au ieşit cu Vârvara şi cu Ghiţă Boambă. Domnule Şalaru, termină cu șantajul primarilor, că nu le vei da bani din fondul ecologic. Ce, e fondul mamei tale? Termină, că o să dai ochii cu mine, terminatorule”, a conchis sursa citată.
Amintim că Dorin Chirtoacă a declarat anterior că Mihai Ghimpu i-a propus de nenumărate ori să fie președintele PL, dar dânsul nu este gata să facă acest pas.
Chirtoacă VREA să fie președintele PL, dar are un IMPEDIMENT
Politică
25.06.2013
11:37
1916

Stiri relevante
18.01.2023
14:28
3717
DOC // Ex-procurorul GENERAL interimar Robu ar putea fi tras la răspundere: „Este prima hotărâre a unei instanțe de judecată din istoria R. Moldova, prin care se constată fabricarea dosarului împotriva unui demnitar public și politician”
22.12.2022
17:39
3855
DOC // S-a sfârșit CALVARUL pentru Dorin Chirtoacă? Fostul primar general a fost ACHITAT în dosarul parcărilor cu plată: „Instanța a constatat FABRICAREA dosarului și a incriminat Procuratura”. Procurorii vor CONTESTA decizia
05.10.2022
12:59
4893
VIDEO // Chirtoacă, REVOLTAT că ar putea sta ZECE ani la închisoare, „pentru un proiect care nu a existat”. Fostul primar a publicat IMAGINI DRAMATICE cum tatăl său de 81 de ani zace la podea. „Voi prezenta în instanță și această realitate cruntă”
12.04.2022
16:14
5430
„Studentul lui Putin” Ion Ceban ar fi PIERDUT șansa să câștige cel de-al doilea mandat de PRIMAR. Motivul pentru care locuitorii capitalei nu-l vor mai vota în 2023: „Nu va mai pupa ușa Primăriei Chișinău”
08.11.2021
12:17
3637
Mihai Ghimpu revine la șefia PL și vrea să readucă formațiunea în Parlament. Demisionarul Chirtoacă nici nu a fost prezent la ședința Consiliului Republican al PL
28.10.2021
15:08
3585
Chirtoacă revine cu PRECIZĂRI în privința VIITORULUI său, după ce a anunțat că renunță la mandatul de consilier municipal și la șefia PL: „Eu îmi întrerup activitatea politică, iar în cazul în care va fi o chemarea a cetățenilor, atunci o să revin”
27.10.2021
09:44
17311
Dorin Chirtoacă RENUNȚĂ la șefia PL. „În semn de PROTEST, îmi depun mandatul de consilier municipal și renunț la calitatea de președinte al PL. Sunt sub o anchetă absurdă de cinci ani...”
07.07.2021
15:11
5524
VIDEO // Chirtoacă a primit o PALMĂ de la socialistul Odințov în fața POLIȚIȘTILOR. Noi altercații între reprezentanții AUR și PSRM
05.07.2021
08:29
4003
Punct de vedere despre CIOCNIRILE dintre reprezentanții AUR și cei ai Blocului „Comuniștilor și Socialiștilor”: „Este rezultatul unui SCENARIU regizat de forțele loiale Kremlinului, o capcană în care au căzut mulți unioniști”
30.10.2020
12:03
3157
DOC // CEC admite că există „polit-tehnologi” RUȘI la sediul de campanie al lui Dodon, dar susține că „legislația NU interzice” acest lucru. Chirtoacă: „CEC face jocul PSRM, FSB și al Rusiei. Este o INEPȚIE că acest lucru ar fi permis de lege”
18.01.2023
14:28
22.12.2022
17:39
05.10.2022
12:59
12.04.2022
16:14
08.11.2021
12:17
28.10.2021
15:08
27.10.2021
09:44
07.07.2021
15:11
05.07.2021
08:29
30.10.2020
12:03
Top stiri
16.10.2026
23:28
245
Trump neagă că Casa Albă ar fi impus restricții asupra Starlink în Ucraina: „Nu am fost eu și nu cred că a fost Elon”
16.10.2026
22:30
306
Republica Moldova promovează dezvoltarea industriei și atragerea investițiilor la forumul de afaceri din Berlin
16.10.2026
22:28
366
Algoritmii rețelelor sociale îi prind în capcană. Australia vrea un buton de oprire
16.10.2026
21:40
652
Putin anunță o zonă de securitate în Ucraina, de-a lungul frontierei, pe care Rusia nu o va negocia cu Kievul
16.10.2026
20:40
402
Zelenski cere UE încă 70 de miliarde de euro pentru susținerea efortului de război în 2027
16.10.2026
20:21
421
Jamie Miller, interpretul piesei „Babydoll”, spune că colaborarea cu starul din „Off Campus” i-a dat fiori
16.10.2026
20:18
598
Zelenski a stârnit râsete la Bruxelles după ce a fost întrebat dacă Trump îl face țap ispășitor
16.10.2026
19:55
560
Rus arestat în Japonia, suspectat de atacul cibernetic asupra spitalelor londoneze asociat cu moartea unui pacient
16.10.2026
19:33
409
Sănătatea mintală și serviciile medicale din penitenciare, pe agenda cooperării dintre Chișinău și Consiliul Europei
16.10.2026
19:32
436
Premierul Vasile Tofan a vizitat Stația electrică Chișinău, unde au loc testele finale
16.10.2026
19:30
409
România, pe locul 22 într-un clasament al încrederii în concetățeni: doar 30% îi consideră de încredere pe ceilalți
16.10.2026
19:27
428
România, pe primul loc în Europa la șomajul în rândul tinerilor: rata ajunge la 30,8%
16.10.2026
19:22
426
Moldova și Qatar discută investiții în energie, IT și agricultură, precum și extinderea schimburilor comerciale
16.10.2026
18:58
461
Zelenski: Kievul și Washingtonul ar putea avea o nouă întâlnire în zilele următoare
16.10.2026
18:09
462
Copiii și tinerii din Moldova, invitați la concursul internațional de desen al FAO despre hrana de mâine
16.10.2026
18:03
496
Polițiștii din Republica Moldova și România își consolidează cooperarea printr-un acord bilateral
16.10.2026
18:02
683
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Primele IMAGINI cu drona care a survolat la mică distanță casele oamenilor din Soroca, iar apoi a EXPLODAT pe un câmp din raionul Dondușeni
16.10.2026
17:34
489
Miniștrii agriculturii din Moldova și Italia au discutat extinderea cooperării și alinierea la standardele UE
16.10.2026
17:28
633
Alertă de securitate în nordul R. Moldova: O dronă neautorizată s-a PRĂBUȘIT și a EXPLODAT pe un câmp din raionul Dondușeni. Avertismentul armatei pentru cetățeni
16.10.2026
17:19
464
Colegiul Medicilor cere includerea a șapte priorități în viitorul program de guvernare
16.10.2026
16:48
484
Claudiu Năsui a prezentat la Berlin oportunitățile de investiții și cooperare cu Republica Moldova
16.10.2026
16:35
471
OMS reunește la Chișinău experți pentru a asigura continuitatea tratamentului în situații de urgență
16.10.2026
16:27
491
Igor Grosu a discutat la Roma cu omologii din Norvegia, Lituania și Armenia despre cooperare și parcursul european al Republicii Moldova
16.10.2026
16:06
646
Principalul suspect în masacrele de la Banias și Bayda, soldate cu sute de morți, arestat în Liban
16.10.2026
15:58
467
Victor Agrici, la Roma pentru discuții despre transparența și integritatea parlamentară
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
16.10.2026
15:58
Actualitate
Parteneri
Stiri
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri