Chinezii şi-au CREAT propriul SOARE, iar urmările realizării incredibile sunt URIAŞE
2778
Informaţia a fost făcută publică de către Duan Xuru, unul dintre cercetătorii implicaţi în acest proiect.
În luna martie, cercetătorii din China au anunţat că dispozitivul HL-2M, proiectat pentru a recrea procesele de fuziune nucleară care fac ca Soarele nostru să funcţioneze, va fi gata până la finalul acestui an. Duan Xuru, unul dintre cercetătorii implicaţi în acest proiect, a făcut public faptul că dispozitivul va fi operaţional în 2020, notează Futurism.
Acest proiect se dovedeşte important atât in punct de vedere ştiinţific, cercetătorii având posibilitatea de a înţelege mult mai bine modul în care funcţionează reacţia de fuziune nucleară. De asemenea, reuşita unui astfel de proiect deschide posibilitatea revoluţionării domeniului energetic, prin crearea unei surse de energie nepoluantă.
Fuziunea nucleară a reprezentat un proiect extrem de important pentru oamenii de ştiinţă, dar, din păcate, până în prezent nu a fost descoperită o modalitate eficientă din punct de vedere economic prin care plasma să fie ţinută în echilibru.
„HL-2M va oferi cercetătorilor date valoroase privind compatibilitatea plasmei de fuziune de înaltă performanţă cu diferitele abordări pentru gestionarea mai eficientă a căldurii şi particulelor emise din miezul dispozitivului”, explică fizicianul James Harrison, care nu lucrează la acest proiect, pentru revista Newsweek.
Sursa: descopera.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















