Cazimir Țino // Mai poate câștiga Rusia războiul?

Sine ira et studio

Pe măsură ce contraofensiva ucraineană intră în faza a II-a de desfășurare, o Rusie cu o armată tot mai obosită și mai demotivată caută mijloace de rezistență din ce în ce mai disperate. Și, deja, dincolo de limitele general acceptate ale legilor războiului. Ultima ispravă muscălească este cea de ieri-dimineață, când barajul de la Nova Kakhovka a fost aruncat în aer, probabil de către rușii din Brigada 205 Infanterie Motorizată. Evident, barbarilor nu le-a păsat niciodată nici de dezastre ecologice, nici de oameni afectați de inundații gigantești, nici de pagube materiale... Nici chiar de riscurile asupra centralei atomoelectrice de la Enerhodar (Zaporojie), ale cărei reactoare erau răcite cu apă din lacul de acumulare al barajului. Noroc că experții nucleari de la centrală au găsit, în amonte, un iaz care poate asigura pentru câteva luni răcirea celor 6 reactoare. Iată ce vremuri interesante am ajuns să trăim (vorba unui proverb chinez): să ne bucurăm că, grație unui lăcușor, mai câștigăm câteva luni de relativă siguranță.

Dar, apropo de această nouă escaladare a crimelor de război: socoteala Moscovei pare a fi mult mai adâncă. Nu voi relua aici ceea ce s-a spus deja, foarte bine argumentat, cu privire la anti-performanțele obținute de magul de la Kremlin de la începutul invaziei în Ucraina (solidaritatea Occidentului, lărgirea NATO, primirea Kievului și Chișinăului în siajul UE, forjarea unei super-identități naționale ucrainene, o Rusie ca un paria al Globului etc.). Ci voi constata că, cel puțin teoretic, singurul mod prin care regimul lui Putin mai poate răspunde unei escaladări cu alta, și mai dură, este amenințarea cu arma nucleară. Și, eventual, chiar folosirea ei. Slăbirea și măcinarea forțelor convenționale rusești într-un război de uzură, transformat într-un coșmar pentru soldații ruși, îl împinge practic pe singurul factor de decizie de la Kremlin, tot mai mult, spre considerarea unor opțiuni asimetrice, inclusiv bazate pe capabilități nucleare. Nu este vorba de rachete nucleare strategice intercontinentale. Ci, mai curând, de așa-zisele bombe nucleare tactice, de putere mai mică (maximum 100 de kilotone). Cărora Putin tot începe să le facă ,,loc” în ultimul an și jumătate, prin discursuri și interviuri în care joacă, simultan (!), rolul atât de polițist bun, cât și de ment rău. Ideea sa de bază este că Rusia se confruntă cu un risc existențial la adresa statului (confundând, ca orice dictator, regimul său personal cu țara însăși) care nu doar că ar da dreptul, ci chiar ar impune folosirea oricăror mijloace de apărare.

Este clar că ceea ce face piticul kremlinez este o pregătire psihologică a propriului popor. Fie pentru o înfrângere, fie pentru o justificare a unei utilizări, pe scară limitată, a unor astfel de bombe murdare. Și pe care, la o adică, o poate ,,vinde” prin justificarea salvării a foarte multor vieți de soldați ruși – în tandem cu anihilarea soldaților ucraineni – și, în consecință, scurtarea războiului. Mai mult, ar demonstra astfel că nu blufează, motiv pentru a fi luat mai în serios de toți actorii relevanți. Cu iminența unei noi contraofensive ce se anunță năucitoare, cu o armată convențională demotivată, decimată, slab echipată și antrenată, cu presiunea alegerilor prezidențiale din martie 2024, Putin poate fi tentat să joace și mai dur, și mai barbar, și mai riscant. Ceea ce ar însemna, probabil, folosirea limitată a unor arme nucleare tactice. Cu atât mai mult dacă Ucraina ar începe și eliberarea Crimeei – valoare de mare simbol, ca și valoare strategică pentru ruși. (Și, apropo de cei din dreapta și stânga Prutului care-i cântă încă în strună ocupantului: nu uitați că de la Sevastopol la Constanța sunt doar 387 de km., iar de la Olenivka la Chișinău, doar 332 de km! Și decideți cine ne este mai comod să ne fie vecin crâmlean: o Ucraină integrată în UE și NATO și obligată la respectarea regulilor acestor cluburi? Sau o Rusie militarizată, agresivă și fără niciun pic de respect față de dreptul internațional?) Așadar, lui Putin o astfel de mutare i-ar putea părea și eficientă, și morală – desigur, în cheia unei morale ,,originale”, doar de el înțelese.

Să mai notăm că, în octombrie 2022, Rusia a lansat în vestul Ucrainei rachete KH-55 de producție sovietică (din anii ’70). Aceste rachete sunt proiectate să poarte doar încărcături nucleare. Totuși, au fost lansate în Ucraina doar cu focoase oarbe, probabil pentru testarea lor în eventualitatea unui atac cu focoase nucleare. Apoi, pe 21 februarie anul acesta, Rusia și-a suspendat participarea la Tratatul New Start, care viza reducerea armelor nucleare. Practic, suspendarea a dus la încetarea inspecțiilor reciproce, ruso-americane, ale arsenalului lor nuclear, cât și la eliberarea Rusiei de obligația de a-și limita numărul de arme nucleare strategice. În sfârșit, pe 25 martie anul curent, Rusia a impus Bielorusiei (devenit un stat-marionetă) staționarea pe teritoriul său a armelor nucleare tactice. O facilitate de depozitare a acestora urmează să fie pusă pe picioare până în iulie. Să nu uităm că tot în Bielorusia Moscova are deja desfășurate sisteme de rachete Iskander, capabile să poarte focoase nucleare. Kievul se află și el la doar 100 de km de granița cu Bielorusia! Ceea ce ar face, în caz de atac nuclear, ca perioada de alarmă aeriană să fie una extrem de redusă.

Dubla dilemă a lui Putin, legată de folosirea sau nu a bombelor atomice tactice, este aceasta: fie nu le folosește; dar atunci nu va avea, teoretic, cu ce opri iminenta contraofensivă ucraineană de vară. În plus, va da fără să vrea apă la moară ,,seniorilor războiului” din Rusia (gen Prigojin, Kadârov, Ghirkin și asociații). Situație în care capul îi va cădea mai repede decât se așteaptă mulți. Sau le va folosi (ar fi în stare s-o facă și sub un steag fals), dar atunci din nou își va fi semnat propria condamnare. Căci: 1. Acest fapt nu-i va împiedica pe ucraineni să înainteze, ba dimpotrivă. 2. Va pierde și bruma de sprijin pe care o mai are din partea unor țări precum China (care își joacă excelent cărțile, semn că nu e stupidă), India sau Brazilia. 3. Din paria satului global, Rusia va deveni o Coree de Nord a Eurasiei, cu riscuri crescute de război civil, dezmembrare, sărăcire galopantă. În acest colț imposibil s-a pus singur marele strateg Putin. Și din care, deja, nu mai poate să iasă nevătămat. Întrebarea este când și cu ce preț.

Soluția rezidă în continuarea unității Occidentului, în continuarea înarmării masive a Ucrainei – inclusiv cu F 16 și F 18 –, în deschiderea marilor procese penale pentru toți responsabilii ruși de această grozăvie. Și, în plus, în izolarea cailor troieni din interiorul civilizației occidentale, reprezentați astăzi de Ungaria și Austria, parțial și de Serbia și Turcia. Cu cât implementarea pachetelor de sancțiuni față de Moscova va fi mai drastică, cu atât mai repede robinetul de bani negri ai Kremlinului se va închide până la sufocare. Cu cât mai repede și mai masiv este înarmată Ucraina, cu atât mai repede vor fi alungați ocupanții ruși de pe pământuri străine. Și cu atât mai repede se va îndepărta amenințarea bazelor militaro-navale ruse din Crimea față de România, Ucraina, Republica Moldova. Interesul național al românilor nu constă în nesfârșite și tâmpe dezbateri ,,a cui este Crimeea” (dreptul internațional este foarte clar în această speță), ci constă în implicarea masivă pentru ca o amenințare iminentă, pe care noi o cunoaștem de peste 300 de ani, să o anihilăm de la porțile noastre și din bazinul Mării Negre. Iată de ce Ucraina trebuie să înceapă cu Crimeea și să termine cu Donbasul. Fără rest și fără să clipească. Apoi să intre în NATO.

O dilemă persistă totuși. Desigur că un regim, mai cu seamă unul criminal, nu poate fi confundat cu un întreg popor. Mai ales când largi segmente ale acestuia sunt zombificate de o propagandă aproapre perfectă. Cu atât mai puțin nu se poate pune un semn de egal cu cultura și civilizația acelui popor – atâta câtă este. Dar oare chiar și atunci când poporul respectiv, în proporție de 75-80%, sprijină o agresiune pe față? Și în care, la televiziuni publice, se cere moartea altui popor-frate și ortodox pe de-asupra? Și în care pseudopopi blagoslovesc în masă rachete, tancuri și mitraliere? Să luăm aminte și să ne rugăm (aceia dintre noi care ne considerăm religioși) pentru luminarea minții acestor frați rătăciți și pentru ca să aibă curajul de a spune NU răului. Și nu cumva, în niciun chip, să nu (mai) confundăm victimele cu călăii!