Calendar Ortodox, 1 ianuarie. Ce trebuie să faci astăzi pentru a nu avea ghinion tot anul?
2423
Calendar Ortodox, 1 ianuarie. Sfântul care te păzește de rele. Ce trebuie să faci în această zi pentru a avea noroc tot anul? Obiceiuri și tradiții de luat în seamă.
Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate. A trăit între anii 330 şi 379. Sfântul Vasile este unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari. El este primul ierarh care a întemeiat, pe lângă biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, o leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor. A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani.
Ce trebuie să faci în această zi
De Sfântul Vasile există obiceiul de a ura. De aceea în ziua de Anul Nou, copiii umblă cu sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuţi, urându-le viaţă lungă, sănătate şi prosperitate. După terminarea colindatului, sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.
În unele zone există obiceiul colindatului cu o căpăţână de porc, împodobită cu panglici şi mărgele, tradiţie denumită „Colindul cu Vasilica” (Siva). După terminarea colindatului, ceata se strânge la o cârciumă pentru a chefui.
Un alt obicei este cel al Dezlegării Anului. Grupuri mici sau cete de feciori dezleagă anul şi rodul colindând pe uliţe, iar vacarmul pe care-l fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forţelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele şi animalele dăunătoare recoltei.
Musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, aşa va fi omul tot anul.
Se zice și că este bine să bei mult vin, existând credinţa că atât cât va bea omul în această zi va avea sânge în obraz în timpul anului.
De Anul Nou se înnoiesc toate lucrurile şi de aceea oamenii trebuie ca în prima zi din an să-şi pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul.
În popor mai există obiceiul ca în ziua de Anul Nou să se fiarbă în oală un cap de porc, pentru că aşa cum porcul râmă numai înainte, tot aşa va merge şi omul spre belşug.
Tot de Anul Nou, pe nemâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul ce vine, mai scrie capital.ro.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















