Euromaidanul ca o nemiloasă şcoală a vieţii
2643
Prezentul continuu
Ultimele evenimente din Ucraina se constituie, neîndoielnic, într-o lecţie. Nu este vorba, desigur, de un studiu instituţional sau autodidact, ci despre o şcoală a vieţii care ne oferă ocazia să învăţăm dintr-o experienţă amară.
Cum se delegitimează o guvernare
Când, la finele anului 1970, generalul Wojciech Jaruzelski a ordonat armatei poloneze să tragă împotriva greviştilor şi a protestatarilor, la Gdansk, omorând circa 300 de persoane, Nicolae Ceauşescu a declarat că „nicio conducere comunistă care trage împotriva propriului popor nu merită dreptul de a conduce”. Acest avertisment, după cum arată Larrry L. Watss în cartea sa „Păzeşte-te, Doamne, de prieteni”, a fost inclus în toate manualele ofiţerilor români, începând de atunci şi până la revoluţia din 1989.
Din nefericire pentru el, dar mai cu seamă pentru România, liderul comunist de la Bucureşti a uitat ulterior de propriile indicaţii. Oricum, afirmaţiile sale din 1970 sunt nişte reguli de manual pentru orişice regim politic. Până şi pentru unul comunist, necum pentru o democraţie.
În cazul în care un conducător ordonă să se deschidă focul împotriva cetăţenilor ţării sale, puterea lui pierde orice legitimitate. În această situaţie, chiar şi neoconservatorii, nemaivorbind de socialişti şi liberali, acceptă că o răscoală populară este justificată.
Orice stăpânire e de la Dumnezeu, spunea apostolul Paul, şi trebuie respectată. Dar numai până în momentul în care aceasta îşi depăşeşte atribuţiile şi începe să ucidă după bunul ei plac.
Lecţiile Euromaidanului
Astfel stând lucrurile, Kievul a dat mai multe lecţii de viaţă întregului spaţiu postsovietic care oscilează încă între libertatea occidentală şi „taiojnîi soiuz”, după cum este poreclită pe Euromaidan aşa-zisa uniune vamală. Iată doar câteva dintre ele.
1. Statul, după May Webwr, posedă monopolul asupra folosirii legitime a forței. Inclusiv a celei fizice. Dar numai în condiţii regulamentare. Reprimarea excesivă a protestelor paşnice descalifică puterea care ordonează să se tragă în propriul popor. Exact asta s-a întâmplat la Kiev. Incitaţi de Putin, Ianukovici şi ciracii lui au încercat să sperie mulţimile de manifestanţi, utilizând împotriva lor gloanţe de război, fapt în urma căruia aproape 100 de persoane şi-au pierdut viaţa.
2. Protestele de la Kiev au arătat că lipsa unui stat de drept şi a unei democraţii autentice e un pericol de moarte, iar mâna forte din fruntea unei autocraţii e o mare iluzie. Oricât de tare în parcare s-ar da conducătorul unei ţări putrede de nelegiuiri, regimul său se poate prăbuşi oricând precum un castel de cărţi.
3. Orice şef de stat, chiar şi cel ales direct de întreg poporul, poate fi demis sub presiunea străzii, dar numai în baza prevederilor constituţionale. Dacă este respectată legea, destituirea unui preşedinte sau căderea Guvernului nu poate fi considerată lovitură de stat, după cum insinuează propaganda rusă în cazul lui Ianukovici.
4. Europenizarea şi democratizarea efectivă sunt singura garanţie a echilibrului social şi a stabilităţii politice. Interesul Ucrainei şi Republicii Moldova este să se ralieze standardelor UE cât mai curând posibil, să aibă o justiţie independentă, să combată corupţia şi nepotismul la vârf, să decriminalizeze aparatul de stat. Guvernanţii să nu umble cu fofârlica, în caz contrar, situaţia poate oricând scăpa de sub control şi degenera într-o revoltă populară.
5. Orice revoltă populară, oricât de justificată ar fi, este bine să fie evitată, totuşi, dacă e posibil, bineînţeles, întrucât are întotdeauna efecte adverse. Rada Supremă a Ucrainei a abolit deja, precum se ştie, legea privind principiile politicii de stat în legătură cu limbile minorităţilor din august 2012 pentru a anula astfel statutul de limbă regională a limbii ruse. Numai că victimă colaterală a acestui amendament a devenit şi româna care era limbă regională în unele sate din regiunea Cernăuţi. Dacă vrea să fie parte a Europei, Ucraina va fi obligată să respecte drepturile minorităţilor.
6. Prăbuşirea lui Ianukovici a demonstrat o dată în plus că sforile separatismului sunt trase la Moscova. Iată de ce oricine va căuta să provoace dezintegrarea teritorială a Republicii Moldova va trebui să intre în pielea unui trădător ordinar cu toate consecinţele ce decurg din această infracţiune gravă. Al doilea Tiraspol pe teritoriul controlat de autorităţile moldovene nu va fi tolerat sub nicio formă.
7. Într-un fel, Euromaidanul s-a dovedit a fi o continuare a protestelor de la 7 aprilie 2009 din Chişinău care de asemenea au fost o formă de rezistenţă împotriva trecutului sovietic şi a pericolului unei noi rusificări a Republicii Moldova. Acest fapt se constituie într-un avertisment pentru comunişti, dodoni, şelini, renaţi şi formuzali, putini, rogozini, pentru toţi cei care flutură zdreanţa imperială sovietică şi îndeamnă lumea să renunţe la Europa în favoarea munţilor Ural şi a stepelor Kazahstanului.
8. Să fie clar: aidoma ucrainenilor care nu vor înapoi în „holodomor”, românii Moldovei de Est, dar şi de oriunde, nu vor mai permite un nou „pohod na Sybir”, vorba lui Vasile Alecsandri. Ei s-au săturat de „grozavul şir” istoric, de lupi flămânzi, de urşi albi şi de cazaci „cu ochi de ciur”. Cei care vor încercă să ne facă asta vor trebui să plătească scump. Cine nu crede, să urmărească ce i se întâmplă astăzi lui Ianukovici.
30.09.2016
10:00
5577
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5355
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5766
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4763
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5327
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4871
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6289
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16150
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
4915
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6097
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4658
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5382
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
16.02.2026
23:41
131
Generalii din Marea Britanie și Germania cer europenilor să accepte „decizii dificile” și creșterea masivă a cheltuielilor pentru apărare în fața amenințării Rusiei
16.02.2026
20:51
322
Ninsori și cer acoperit în Republica Moldova marți, 17 februarie 2026
16.02.2026
19:58
408
Kremlinul anunță negocieri la Geneva cu Ucraina și SUA pe tema teritoriilor și a consecințelor economice ale războiului
16.02.2026
17:36
494
British Museum renunță la termenul „Palestina” în expozițiile despre Orientul Mijlociu antic, invocând corectitudinea istorică și presiunile unui grup de avocați pro-Israel
16.02.2026
17:20
540
Fondul rutier 2025: aproape 97% din bugetul pentru drumurile naționale, utilizat sub conducerea premierului Alexandru Munteanu
16.02.2026
17:20
558
ULTIMA ORĂ // Iarna se ține tare și în continuare în R. Moldova. Viscol și TROIENE de zăpadă între 17-18 februarie
16.02.2026
15:39
625
Kremlinul neagă acuzațiile a cinci state europene că Navalnîi a fost ucis în închisoare cu o toxină rară din pielea broaștelor-săgeată din Ecuador
16.02.2026
14:52
530
Fondul Rutier: 2,5 miliarde de lei valorificați pentru drumuri naționale în 2025 și buget de 1,8 miliarde de lei stabilit pentru 2026
16.02.2026
14:35
602
Germania critică Parisul: Wadephul cere tăieri în cheltuielile sociale ale Franței pentru a finanța apărarea Europei
16.02.2026
11:50
621
Trump își trimite oamenii de încredere la Geneva pentru negocieri cu Iranul și apoi cu Rusia și Ucraina
16.02.2026
11:47
602
Tren deraiat în Alpii elvețieni, trafic feroviar blocat între Goppenstein și Brig după o avalanșă
16.02.2026
11:29
624
Cinci noi clase pentru elevii refugiați din Ucraina la Gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău
16.02.2026
10:57
661
Armata siriană preia baza al-Shaddadi de la americani, după transferul controlului asupra instalației strategice al-Tanf
16.02.2026
07:59
655
Horoscopul zilei 16.02.2026
16.02.2026
06:47
818
Atac cu drone ucrainene într-un port rusesc la Marea Neagră, pe fondul noilor negocieri de pace Rusia–Ucraina mediate de SUA la Geneva
16.02.2026
01:59
819
Zelenski anunță noi acorduri de asistență energetică și militară pentru Ucraina înainte de a patra aniversare a războiului
15.02.2026
23:49
1008
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
15.02.2026
20:32
1037
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
887
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
990
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
1367
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
2721
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
799
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
866
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
2024
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
788
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
Generalii din Marea Britanie și Germania cer europenilor să accepte „decizii dificile” și creșterea masivă a cheltuielilor pentru apărare în fața amenințării Rusiei
Ninsori și cer acoperit în Republica Moldova marți, 17 februarie 2026
Kremlinul anunță negocieri la Geneva cu Ucraina și SUA pe tema teritoriilor și a consecințelor economice ale războiului
British Museum renunță la termenul „Palestina” în expozițiile despre Orientul Mijlociu antic, invocând corectitudinea istorică și presiunile unui grup de avocați pro-Israel
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
16.98
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi














