Blocul „ACUM” îi solicită CEC să sancționeze PD pentru implicarea funcționarilor în campania electorală
1340
Blocul electoral „ACUM” a depus o sesizare la Comisia Electorală Centrală (CEC) prin care solicită sancționarea Partidului Democrat (PD) care ar utiliza resurse administrative în campania electorală.
„ACUM” reclamă implicarea ilegală a secretarilor generali de stat și a secretarilor de stat din cadrul ministerelor în promovarea imaginii Partidului Democrat pe rețelele de socializare.
„Acest lucru reprezintă atât utilizare a resurselor administrative, ceea ce contravine Codului electoral, cât și încălcare a prevederilor legislației privind statutul funcționarului public, care prevede obligativitatea abținerii deținătorilor de funcții publice de la exprimarea sau manifestarea publică a preferinţelor politice şi favorizarea vreunui partid politic”, se arată în sesizare.
Astfel, blocul solicită, pe de o parte, sancționarea Partidului Democrat pentru utilizarea resurselor administrative, iar, pe de altă parte, aplicarea interdicției secretarilor generali de stat și secretarilor de stat de a desfășura în continuare activități de promovare a Partidului Democrat contrar prevederilor legale.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
04.11.2026
14:06
04.11.2026
13:57
04.11.2026
13:44
04.11.2026
13:33
04.11.2026
13:32
04.11.2026
13:30
04.11.2026
13:08
04.11.2026
12:37
04.11.2026
12:24
04.11.2026
12:06
04.11.2026
11:58
04.11.2026
10:55
04.11.2026
10:30
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM

















