Stiri

MAI propune reguli noi pentru activitățile funcționarilor cu statut special în afara serviciului

Actualitate 04.11.2026 13:33 Vizualizări357
MAI propune reguli noi pentru activitățile funcționarilor cu statut special în afara serviciului

Chișinău, 4 noiembrie 2026 – Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică a aprobat raportul asupra unui proiect de lege care prevede actualizarea regimului incompatibilităților aplicabil funcționarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Proiectul extinde categoriile de activitati pe care aceștia le pot desfășura în afara orelor de serviciu și stabilește condițiile și mecanismele de notificare, evaluare, autorizare și monitorizare. Astfel, funcționarii vor putea desfășura activități științifice, didactice și de creație, vor putea participa la proiecte de dezvoltare în domeniul lor de competență și vor putea reprezenta statul în societăți economice.

În același timp, funcționarilor publici cu statut special li se va interzice să desfășoare activități remunerate în cadrul altor autorități publice, să ocupe funcții de demnitate publică sau să activeze în cabinetele demnitarilor. De asemenea, ei nu vor putea presta activități remunerate, în baza unui contract individual de muncă sau a unui alt contract civil, în cadrul societăților comerciale, cooperativelor, întreprinderilor de stat sau municipale și al organizațiilor necomerciale din sectorul public ori privat, dacă acestea se află sub controlul sau în subordinea autorității în care sunt angajați ori dacă activitatea lor ține de competența acesteia.

Proiectul menține interdicția de a deține funcția de administrator al unei persoane juridice de drept privat și de a desfășura activități de întreprinzător. Totodată, documentul stabilește obligația funcționarilor de a înlătura orice situație de incompatibilitate în termen de o lună de la apariția acesteia.

Modificările propuse urmăresc consolidarea cadrului legal aplicabil funcționarilor publici cu statut special și alinierea acestuia la standardele internaționale. Inițiativa este în conformitate cu recomandările Grupului de State împotriva Corupției (GRECO), formulate în raportul din aprilie 2024, după cea de-a cincea rundă de evaluare privind prevenirea corupției și promovarea integrității la nivel central și în instituțiile de aplicare a legii.

Proiectul de modificare a Legii privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne urmează să fie propus Parlamentului spre examinare în prima lectură.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Top stiri
Horoscopul zilei 04.11.2026 04.11.2026 12:24 392 Horoscopul zilei 04.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 04.11.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri