500 de copii din diaspora vor învăța gratuit limba română online
272
În acest an, 500 de copii și tineri din diaspora vor participa la cursuri online gratuite de limba română. Programul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Biroul Relații cu Diaspora.
Cursurile se adresează copiilor și tinerilor cu vârste între 10 și 18 ani, originari din Republica Moldova, care locuiesc peste hotare și doresc să învețe limba română sau să-și consolideze competențele de comunicare.
Lecțiile se vor desfășura online și vor fi susținute de cadre didactice din Republica Moldova și din diaspora. Participanții vor fi repartizați în grupe în funcție de vârstă și de nivelul de cunoaștere a limbii române. Orarul va ține cont, în măsura posibilităților, de diferențele de fus orar.
Cursul va pune accent pe dezvoltarea competențelor de comunicare orală și scrisă, îmbogățirea vocabularului și folosirea limbii române în situații cotidiene. Procesul de învățare va include dialoguri, jocuri didactice și exerciții interactive, adaptate vârstei și nivelului de pregătire al copiilor.
Pe lângă învățarea limbii, lectiile vor cuprinde elemente de cultură, tradiții și obiceiuri din Republica Moldova. Astfel, copiii vor putea să descopere și să păstreze legătura cu țara de origine.
Ministerul Educației și Cercetării va analiza, împreună cu Biroul Relații cu Diaspora, posibilitățile de continuare și extindere a programului, în funcție de interesul manifestat, de rezultatele obținute și de resursele disponibile.
Prin această inițiativă, ne propunem să le oferim copiilor și tinerilor din diaspora mai multe oportunități de a învăța și de a comunica în limba română, păstrând astfel legătura cu familia, cultura și valorile Republicii Moldova.
04.11.2026
15:00
04.11.2026
14:06
04.11.2026
13:44
04.11.2026
13:33
04.11.2026
13:32
04.11.2026
13:30
04.11.2026
13:08
04.11.2026
12:37
04.11.2026
12:24
04.11.2026
11:58
04.11.2026
10:55
04.11.2026
10:30
04.11.2026
15:00
04.11.2026
14:06
04.11.2026
13:57
04.11.2026
13:44
04.11.2026
13:33
04.11.2026
13:32
04.11.2026
13:30
04.11.2026
13:08
04.11.2026
12:37
04.11.2026
12:24
04.11.2026
12:06
04.11.2026
11:58
04.11.2026
10:55
04.11.2026
10:30
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM















