Moldova și China stabilesc noi priorități pentru cooperarea economică și comercială
312
Oportunitățile de extindere a cooperării economice și comerciale, atragerea investitiilor și dezvoltarea proiectelor comune au fost discutate la Shanghai, în cadrul celei de-a IX-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-chineze de colaborare comercial-economică, desfășurată la 4 noiembrie 2026.
Reuniunea a fost prezidată de Claudiu-Iulius-Gavril Năsui, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, și Ling Ji, viceministrul comerțului al Republicii Populare Chineze și reprezentant adjunct al Chinei pentru comerțul internațional.
La reuniune au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ambasadei Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, Agenției de Investiții și Oficiului Național al Turismului.
Discuțiile au vizat evoluția comerțului bilateral, promovarea exporturilor moldovenești pe piața chineză și atragerea investițiilor. De asemenea, participanții au analizat noi oportunități de colaborare între companiile din ambele țări.
Printre principalele domenii de cooperare discutate s-au numărat agricultura și industria alimentară, energia regenerabilă, infrastructura și logistica, industria automotive, tehnologiile informaționale, comerțul electronic, inteligența artificială, turismul și dezvoltarea rurală.
Un subiect important a fost facilitarea accesului produselor moldovenești pe piața chineză. Părțile au semnat protocolul privind cerințele fitosanitare pentru exportul cireșelor proaspete și au convenit să finalizeze procedura de semnare a protocolului privind cerințele fitosanitare pentru exportul mierii de albine din Republica Moldova în China. Totodată, au convenit să consolideze cooperarea pentru promovarea altor produse agricole și alimentare moldovenești.
În domeniul investițiilor și al cooperării tehnice, au fost discutate proiectele de dezvoltare a patru centrale fotovoltaice, dotate cu sisteme de stocare a energiei, în raioanele Ialoveni, Cimișlia, Nisporeni și Călărași. Au fost analizate și inițiative privind instalarea sistemelor fotovoltaice în instituțiile medico-sanitare publice.
Părțile au evidențiat oportunitățile de extindere a cooperării în sectorul turismului, inclusiv prin promovarea reciprocă a destinațiilor turistice și dezvoltarea turismului vitivinicol, gastronomic și rural. O altă direcție avută în vedere este stabilirea de parteneriate directe între operatorii turistici din cele două țări.
În cadrul reuniunii a fost semnat Protocolul celei de-a IX-a reuniuni a Comisiei, document care stabilește prioritățile de cooperare pentru perioada următoare.
În perioada 5-10 noiembrie 2026, Republica Moldova va participa cu un pavilion național la Expoziția Internațională de Import din China (China International Import Expo – CIIE), organizată la Shanghai. Evenimentul va oferi companiilor moldovenești o platformă pentru promovarea produselor și identificarea unor noi parteneri comerciali și investiționali.
În 2025, Republica Populară Chineză s-a situat pe locul al doilea în clasamentul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu o pondere de 10,2% în comerțul exterior total al țării.
04.11.2026
14:06
04.11.2026
13:57
04.11.2026
13:44
04.11.2026
13:33
04.11.2026
13:32
04.11.2026
13:30
04.11.2026
13:08
04.11.2026
12:24
04.11.2026
11:58
04.11.2026
10:55
04.11.2026
10:30
04.11.2026
09:29
04.11.2026
14:06
04.11.2026
13:57
04.11.2026
13:44
04.11.2026
13:33
04.11.2026
13:32
04.11.2026
13:30
04.11.2026
13:08
04.11.2026
12:37
04.11.2026
12:24
04.11.2026
12:06
04.11.2026
11:58
04.11.2026
10:55
04.11.2026
10:30
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM




















