Autoritățile de la Kiev și de la Chișinău fac un NOU PAS în DEMARCAREA frontierei moldo-ucrainene
1312
viza.md O delegație a responsabililor de la granița Ucrainei a venit în R. Moldova pentru a discuta cu un reprezentant al EUBAM și cu colegii moldoveni despre demarcarea frontierei moldo-ucrainene.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în perioada 14-16 octombrie, în incinta Departamentului s-a desfăşurat cea de-a 56-a şedinţă a Comisiei mixte moldo-ucrainene de demarcare, în cadrul căreia a participat şi un reprezentant al EUBAM. Delegația Republicii Moldova a fost condusă de către șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Valentin Fiodorov.
Discuţiile între participanţi s-au axat pe acţiunile de realizare a lucrărilor de demarcare a frontierei moldo-ucrainene. În acest context, comisia a remarcat că hotărârile luate la şedinţa precedentă au fost executate integral, iar pregătirea documentelor finale de demarcare se efectuează cu succes și în termenele stabilite.
Referitor la demarcarea frontierei moldo-ucrainene, cei prezenți în cadrul ședinței au susținut dorința comună de a finaliza procesul cât mai curând posibil.
Reamintim că, în baza a mai multor runde de negocieri, a fost elaborat proiectul Tratatului între Republica Moldova şi Ucraina privind regimul frontierei de stat moldo-ucrainene, colaborarea şi asistenţa mutuală în problemele de frontieră.
La finalul ședinţei a fost stabilită data următoarei întrevederi a Comisiei mixte, care va avea loc în luna ianuarie 2015, pe teritoriul Ucrainei.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















