Astronomii au descoperit cea mai îndepărtată galaxie de Pământ
1553
Astronomii au descoperit o galaxie care se află la cea mai mare distanţă în spaţiu şi în timp faţă de Pământ.
Aceasta face parte din prima generaţie de galaxii din Univers şi datează de acum 13,1 miliarde de ani, potrivit estimărilor specialiştilor, scrie descopera.ro.
Oamenii de ştiinţă de la Universităţile Yale şi California au folosit un telescop pentru a identifica şi calcula vârsta galaxiei. Analizând lumina albastră ei au determinat că galaxia, numită EGS-zs8-1, s-a format la circa 670 de milioane de ani după Big Bang.
Atunci când astronomii se uită la distanţe tot mai mari în spaţiu ei privesc, de asemenea, înapoi în timp. Aşadar, galaxia se află la 13,1 miliarde de ani lumină de Pământ. Un an lumină înseamnă 9,4 mii de miliarde de kilometri.
Lumina Soarelui poate fi văzută de pe Pământ după o durată de numai opt minute, în timp ce lumina unor galaxii distante ce poate fi văzută cu ajutorul telescoapelor moderne călătoreşte miliarde de ani lumină înainte de a ajunge la noi. Prin urmare, noi vedem cum arătau respectivele galaxii în urmă cu miliarde de ani lumină.
Imaginea acestei galaxii ilustrează o perioadă crucială a universului, ceea ce oamenii de ştiinţă numesc „Evul Mediu” (Dark Ages), un moment în care galaxiile şi stelele abia începeau să apară.
27.04.2014
13:20
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
11.09.2026
12:58
11.09.2026
12:45
11.09.2026
12:31
11.09.2026
12:20
11.09.2026
12:05
11.09.2026
10:53
11.09.2026
10:16
11.09.2026
10:07
11.09.2026
10:00
11.09.2026
10:00
11.09.2026
09:52
11.09.2026
09:34
11.09.2026
07:05
11.09.2026
07:03
11.09.2026
01:46
11.09.2026
00:44
11.09.2026
00:32
11.09.2026
00:05
10.09.2026
23:45
10.09.2026
23:34
10.09.2026
22:49
10.09.2026
22:44
10.09.2026
22:44
10.09.2026
22:34
10.09.2026
22:33
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Mihai Popșoi a discutat la Vilnius cu conducerea Seimasului despre integrarea europeană și securitate
















