Andrian Candu, săgeți către opoziția de dreapta, la mitingul PDM: „Când a fost vorba de un vot pentru Europa, opoziția de dreapta din Parlament, sfătuită de Maia și Năstase, a stat alături de socialiști”
3133
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a catalogat drept „extraordinară” atmosfera de astăzi din centrul Chișinăului, adăugând că „suntem aici, veniți din toate colțurile țării, ca să arătăm că suntem puternici, suntem uniți și suntem pentru Moldova”.
„Multă vreme noi, moldovenii, am stat în genunchi sau cu capul aplecat. Am acceptat să fim conduși de alții și mereu dăscăliți, fiindcă ne-am considerat slabi și neputincioși ca popor. Și trebuie să recunoaștem că, uneori, lipsa noastră de încredere, de voință a justificat această atitudine. Însă acum suntem altfel. Uitați-vă la ceea ce această țară, cu această guvernare, a realizat în ultimii 3 ani de zile. Este, cu adevărat, o doză de optimism și de încredere, de care Republica Moldova avea mare nevoie”, și-a început discursul Candu.
Potrivit spicherului, „Moldova are tot ceea ce-i trebuie pentru a reuși, iar Partidul Democrat a condus țara exact așa cum era nevoie: cu mână fermă, cu minte limpede și cu sufletul la oameni”.
„Vă spun cu certitudine: nu a existat niciodată în istoria Republicii Moldova o colaborare mai bună între Parlament și Guvern. Niciodată un partid politic n-a stat mai ferm în susținerea guvernului său și a majorității parlamentare. Partidul Democrat a înțeles foarte bine că stabilitatea este prima condiție a reușitei. Și am avut dreptate, pentru că stabilitatea a deschis calea dezvoltării. Iar dezvoltarea, dragi colegi, înseamnă să ajungem din urmă țările europene și să fim alături de ele în familia europeană. Iată de ce PDM a pus la baza guvernării sale Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Noi știm că integrarea europeană se face aici, acasă, crescând nivelul de trai al oamenilor Moldovei și făcând instituțiile noastre mai eficiente. Am lucrat mult și vom continua să lucrăm zi de zi pentru asta”, a continuat Andrian Candu.
Oficialul s-a arătat convins că „niciun partid n-a făcut pentru vectorul european al R. Moldova mai mult decât a făcut Partidul Democrat”, amintind despre votul eșuat din această săptămână din Parlament privind introducerea sintagmei „integrare europeană” în Constituție.
„A fost un moment foarte important, dar și un test de sinceritate pentru toți, mai ales pentru cei care se declară proeuropeni. Iar cei din opoziție au picat acest test. L-au picat rușinos. Când a fost vorba de un vot pentru Europa, opoziția de dreapta din Parlament, sfătuită de Maia și Năstase, a stat alături de socialiști! Au transformat cele 12 stele galbene de pe steagul UE, în steluțele roșii ale socialiștilor! Așa proeuropeni sunt ei?! Sunt proeuropeni cu numele, dar nu cu votul! Ei au trădat vectorul european al Moldovei! Electoratul o să-i voteze așa cum au votat și ei vectorul european”, a acuzat Andrian Candu.
Democratul a îndemnat oamenii prezenți la Marea Adunare PDM să meargă în localități și să vorbească despre realizările partidului de la guvernare - drumuri și apeducte noi, de școli și grădinițe renovate, de salarii și pensii mai mari, de Prima Casă, Arena Chișinău și tichetele de masă.
„Mergeți deci prin țară și spuneți-le oamenilor să aibă încredere în noi și să vină alături de noi. Să vină alături de această guvernare, care a muncit și a reușit pentru Moldova! Fiți mesagerii succesului Moldovei, fiți mesagerii lucrurilor bune care s-au făcut în această țară de noi! Luați cu voi toată forța acestei piețe, pline cu zeci de mii de moldoveni, și duceți-o acasă, în raioanele și localitățile voastre! Cu voi, Partidul Democrat va învinge, pentru că binele învinge mereu! Victorie pentru Partidul Democrat, victorie pentru Moldova!”, și-a încheiat discursul Andrian Candu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















