Andrian Candu, despre invalidarea mandatului de primar general al capitalei: „Eu nu pot să ridic telefonul și să vorbesc cu un judecător. Vom analiza legislația în mod suplimentar”
1798
Spicherul Andrian Candu, care se află în SUA împreună cu omologii săi din Georgia și Ucraina, susține că decizia judecătorească, prin care a fost invalidat mandatul lui Andrei Năstase în calitatre de primarului general al capitalei, nu poate fi schimbată. Totuși, Candu afirmă că va fi creat un grup de lucru pentru a analiza dacă și cum ar putea fi revizuită legislația electorală, mai ales prevederea privind „ziua tăcerii” și „agitația electorală” în ziua votului, astfel ca pe viitor să nu mai apară astfel de situații.
Potrivit președintelui Parlamentului, ultimele evoluții din R. Moldova nu ar denota faptul că s-ar prăbuși statul de drept, așa cum spun reprezentanții opoziției.
„Există o anumită îngrijorare în privința legislației. A blama justiția pentru o decizie care, până la urmă, a stat la baza unei legi, poate și legi greșite, nu e lucru potrivit atunci când vorbim despre crearea acestui stat de drept. Legea trebuie să fie respectată. Este adevărat că sunt semne de întrebare în privința legislației și tot ceea ce înseamnă agitație electorală, ziua tăcerii sau ziua alegerilor. Cei din SUA nu prea au înțeles aceste restricții, deoarece aici e mai liberală legislația. Am convenit cu colegii din SUA, precum și cu premierul Filip că vom crea un grup de lucru în Parlament pentru a analiza legislația în mod suplimentar, experiența altor state, experiența occidentală în tot ceea ce înseamnă agitație electoral”, a declarat Candu într-un interviu pentru Europa Liberă.
În același context, președintele Parlamentului recunoaște că amendarea legislației nu poate fi retroactivă.
„Politicul poate aduce deznodământul problemei prin mecanismele care îi sunt la dispoziție. Și anume vorbim despre legislație. Politicul sau orice demnitar din stat nu are dreptul să intervină în procesul instanțelor de judecată. Eu nu pot să ridic telefonul și să vorbesc cu un judecător, indiferent de instanța în care el se află. Asta este încălcarea legii și asta este dosar penal și lucrul acesta îl înțelegi fără SUA și fără colegii din UE”.
Întrebat dacă fără implicarea politicului în justiție poate fi depășită această situație de criză, Andrian Candu a menționat că e o problemă care ține de legislație. „Dacă vorbim despre ceea ce discutăm cu colegii din SUA și din UE, până la urmă nu este vorba despre o decizie a instanței ca atare, dar este vorba despre legislație. Și ca să nu se mai întâmple așa ceva pe viitor trebuie să vedem unde sunt acele erori sau acele probleme de interpretare a legislației, unde e problema legislației care a dat posibilitatea unei instanțe de judecată să ia o decizie sau alta. Politicul are instrumentele sale de lucru. Altă intervenție, altă presiune pe instanțele de judecată, pe CEC nu sunt permise. De altfel, noi nu creăm statul de drept așa cum ne dorim”, a mai adăugat sursa citată.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















