Ana Guțu le răspunde liberal-reformatorilor: „Sloganul pare RIDICOL, din moment ce PLR a încăput pe mâna fraților Țopa”
4281
Ping-pongul dintre Ana Guțu și conducerea Partidului Liberal Reformator (PLR) continuă.
După ce ieri PLR a acuzat-o pe Ana Guțu de „trădare”, din cauză că deputata, alături de alți colegi din același partid, au semnat un apel prin care îndemnau formațiunea să nu participe în campania electorală pentru „a nu dispersa votul proeuropean”, acuzațiile reciproce nu s-au încheiat.
Într-o postare pe o rețea de socializare, intitulată „PLR și trădarea națională”, Ana Guțu, care a refuzat să figureze pe lista electorală a partidului, spune că „ne-am retras onorabil și la timp din aceasta echipă oligarhizată”.
Potrivit deputatei, sloganul „Moldova fără oligarhi” pare a fi „ridicol și lipsit de sens, din moment ce PLR a încăput pe mâna fraților (verișorilor) Țopa”.
„Generalul Vitalie Marinuță a avut dreptate, când a dat alarma în luna februarie: PLR a devenit partid capturat, au fost duși de nas membrii partidului cu promisiunea venirii lui Ion Sturza, se știa deja demult că acesta nu va veni, dar majoritatea din biroul politic a preferat să îmbete cu apă rece oamenii cu discernământ din PLR. Din păcate, după declarația cu intenții nobile din 12 aprilie, aspirațiile la o democrație internă de partid, la meritocrație și profesionalism au degenerat în „gășcuirea” pe baze financiare a unei mâini de oameni, care au decis demult soarta PLR. (…) Oamenii cu potențial din PLR au fost marginalizați și apoi eliminați – Vitalie Marinuță, Gheorghe Șalaru, Dorin Dușciac, Sergiu Stanciu, subsemnata”, acuză Ana Guțu.
Deputata prezice că, după alegeri, PLR „va dispărea în neant”, dar „va rămâne doar gestul celor 7 deputați, care, treziți la viață de o „trădătoare”, au votat Guvernul Leancă în 2013 și prin aceasta a fost asigurată finalitatea coaliției proeuropene: liberalizarea vizelor și semnarea Acordului de Asociere. Important e că a câștigat din acest gest Republica Moldova și cetățenii săi, restul nu contează”, susține Guțu.
Liberal-reformatoarea mai acuză partidul „din care nu ne-am dat demisia” de lipsă de democrație internă și responsabilitate, avertizând că, din cauza „miopiei și senilității intelectuale ale unor epave, pretinși bărbați ai neamului”, în Parlamentul R. Moldova ar putea veni, după alegeri, „neofasciștii Petrenko, Tuleanțev și Usatîi”.
Conducerea Partidului Liberal Reformator nu a comentat încă acuzațiile Anei Guțu.
01.03.2021
09:23
30.11.2020
14:59
04.11.2020
18:56
17.10.2020
14:40
13.07.2020
15:20
06.05.2020
08:30
19.08.2019
14:00
20.10.2017
12:30
11.06.2017
15:06
29.09.2016
10:16
15.11.2014
16:50
07.08.2026
20:08
07.08.2026
19:45
07.08.2026
19:41
07.08.2026
19:39
07.08.2026
19:37
07.08.2026
18:33
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
07.08.2026
15:41
07.08.2026
15:22
07.08.2026
15:15
07.08.2026
15:01
07.08.2026
14:58
07.08.2026
14:32
07.08.2026
14:19
07.08.2026
14:17
07.08.2026
14:00
07.08.2026
13:46
07.08.2026
13:18
07.08.2026
13:06
WSJ: Serviciile secrete americane avertizează că Putin ar putea testa solidaritatea NATO printr-o incursiune limitată, posibil chiar din această toamnă
Dronă cu explozibil doborâtă cu piciorul pe aeroportul NATO Leipzig/Halle. Ancheta vizează o posibilă operațiune de terorism de stat
Moldova, în zona statelor pașnice: cum arată clasamentul mondial al păcii în 2026
De ce economia UE ajunge în 2026 la doar 71% din cea a SUA și ce înseamnă asta pentru România

















