Ambasador agreat al R. Moldova la Washington D.C a prezentat deja copiile scrisorilor de ACREDITARE. Urmează întrevederea cu președintele Donald Trump
1286
Cristina Balan a prezentat copiile scrisorilor de acreditare în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar agreat al R. Moldova în Statele Unite ale Americii şefului adjunct al Protocolului din cadrul Departamentului de Stat SUA, Katherine Henderson.
La întrevederea la care a participat și Jorgan Andrews, asistentul adjunct a.i. al Secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia, au fost abordate subiecte ce vizează stadiul actual şi perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale moldo-americane, fiind reconfirmat angajamentul comun pentru aprofundarea Dialogului Strategic R. Moldova – SUA şi a cooperării pe toate filierele, transmite Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Ambasadorul agreat al R. Moldova a prezentat acţiunile care sunt planificate pentru perioada următoare în cooperarea cu SUA şi a asigurat Departamentul de Stat de întreaga sa determinare şi a Ambasadei R. Moldova la Washington de a contribui la dinamizarea relaţiilor moldo-americane, exprimând speranţa într-o bună colaborare cu Administraţia SUA.
Katherine Henderson şi Jorgan Andrews i-au urat succes ambasadorului agreat Cristina Balan în exercitarea mandatului şi au asigurat-o de sprijinul deplin al părţii americane în realizarea obiectivelor orientate spre consolidarea cooperării bilaterale.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















