Am putea avea un procuror general STRĂIN? Democrații nu mai sunt CATEGORICI
2071
Propunerea Partidului Liberal de a înainta un expert străin la funcția de procuror general s-ar putea materializa.
Președintele de onoare al Partidului Democrat Dumitru Diacov a declarat ieri în cadrul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV Chișinău că se vor ține de cuvânt și vor introduce un suflu nou la Procuratura Generală.
Întrebat de ce a fost posibilă înaintarea unui străin la funcția de ministru al Economiei și nu s-a acceptat același lucru și pentru funcția de procuror general, Diacov a explicat că, prin înaintarea lui Stephane Christophe Bride, Partidul Democrat a demonstrat că nu se teme de specialiști străini.
„La Procuratura Generală, vom trăi și vom vedea. Am zis că vom introduce un suflu nou. Ne-am consultat anterior cu mediile specializate și cei de acolo ne-au spus că ideea unui procuror străin este năstrușnică. Procurorul general nu este un ministru. Cât privește reformarea Procuraturii, totul depinde de voința procurorilor. Ei trebuie să lupte pentru a fi independenți”, a mai spus Diacov.
La rândul său, liberal-democratul Valeriu Streleț a declarat că PLDM nu avea nimic împotriva unui procuror general străin.
„Ideea procurorului general străin nu a fost respinsă. Dar actualul procuror general mai are până a-și încheia mandatul. Așteptăm să fie adoptată o nouă lege a Procuraturii generale”, a explicat el.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















