Alexandru Tănase: „Parlamentul NU poate fi dizolvat dacă nu respectă decizia Curții Constituționale”
2227
inprofunzime.md Președintele Curții Constituționale afirmă că Parlamentul nu poate fi dizolvat dacă nu respectă o hotărâre a Curții Constituționale și nu există un asemenea risc, în cazul în care Legislativul nu va modifica Articolul 13 din Constituție cu privire la limba de stat.
„Nu știu de unde a desprins domnul Munteanu această ipoteză cu dizolvarea Parlamentului. El nu a văzut hotărârea Curții, dar o asemenea dispoziție nici nu se conține în hotărârea noastră. Printre cazurile care ar justifica dizolvarea Parlamentului nu se regăsește cazul când Parlamentul nu execută o decizie a Curții”, a explicat Alexandru Tănase în cadrul emisiunii „Alb & Negru” de la Unimedia.
Președintele CC a precizat că magistratul Victor Panțâru a avut o opinie concordantă în decizia ce vizează limba română, ceea ce înseamnă că a fost de acord cu decizia, doar că a avut alte argumente. De asemenea, judecătorul Aurel Băieșu a fost parțial de acord cu decizia. „A existat o parte unde a avut o opinie distinctă. Când va fi publicată decizia în Monitorul Oficial, vor fi toate detaliile”, a punctat Tănase.
Președintele Curții Constituționale a evitat să vorbească despre inițiativa liderului Partidului Democrat Marian Lupu care propune organizarea unui referendum pentru ca cetățenii să decidă singuri care să fie limba de stat a R. Moldova – limba română sau limba moldovenească.
„Nu vreau să ating acest subiect din varii motive. Nu vreau să vorbeasc înainte de a avea un text publicat al deciziei Curții, pentru că acolo am atins acest subiect. Eu nici nu văd cum ar putea arăta un asemenea plebiscit”, afirmă Tănase.
06.03.2024
16:47
30.10.2021
13:10
19.11.2020
11:34
09.09.2020
10:21
30.07.2020
11:43
29.05.2020
12:53
29.04.2020
18:02
16.09.2019
09:59
30.05.2019
10:00
29.05.2019
12:04
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”

















