Adevăratul MOTIV pentru care nu au fost publicate FOTOGRAFII cu Bin Laden executat. Cum a murit teroristul
2573
Sursa: ziare.com
Robert O'Neill, un fost membru SEAL care susţine că este cel care l-a împuşcat pe Osama bin Laden în 2011, a scris o carte despre această misiune, în care prezintă pas cu pas tot ce s-a întâmplat în urmă cu şase ani.
Iar noi şi noi informaţii continuă să apară, existând deja şi o ipoteză pentru care nu au fost publicate fotografii cu cadavrul teroristului.
În volumul „The Operator”, lansat în urmă cu câteva zile, Robert O'Neill, care a participat la circa 400 de misiuni, printre care şi cea din Abbottabad, Pakistan, în urma căreia a fost ucis Bin Laden, relatează firul evenimentelor.
Acesta povesteşte că împreună cu colegii săi din SEAL ajunsese în adăpostul lui Bin Laden, situat pe trei etaje, unde locuiau trei din cele patru soţii ale teroristului, împreună cu 17 copii ai acestuia. Au dat repede de unul dintre fiii lui Bin Laden, Khalid, care era înarmat cu un AK-47, informează Business Insider.
„Khalid, vino aici!”, i s-a adresat unul dintre membrii SEAL. „Ce?”, a fost ultimul său cuvânt, înainte de a fi împuşcat în cap, arată Herald Sun.
Au urmat căutările la etajul trei. În dormitorul teroristului au fost găsite două femei şi Bin Laden. Mai înalt şi mai slab decât îl ştia din poze O'Neill, după cum mărturiseşte el, Bin Laden îşi ţinea mâinile pe umerii uneia dintre ele. Trebuia acţionat foarte repede, pentru că exista pericolul ca cei trei să-şi fi pus veste cu explozibil, alertaţi de zgomot.
„În mai puţin de o secundă, am ţintit peste umărul drept al femeii (lângă care se afla Bin Laden - n. red.) şi am apăsat pe trăgaci de două ori”, scrie în carte O'Neill. Capul lui Bin Laden s-a despicat şi el a căzut. „I-am mai tras un glonţ în cap, ca să fiu sigur”, mai scrie militarul.
Deşi în carte O'Neill îşi asumă rolul de a fi tras gloanţele care i-au fost fatale fondatorului Al-Qaida, există şi alte versiuni. Toate arată însă că O'Neil l-a împuşcat la un moment dat în cap pe Bin Laden.
Într-un articol publicat de The Intercept se arată că O'Neil l-ar fi ciuruit pe Bin Laden la nivelul capului, astfel încât acesta pur şi simplu s-a deschis în formă de „V” la nivelul frunţii.
În cartea lui O'Neil, însuşi militarul admite că a fost nevoie de ceva efort pentru a aduce laolaltă bucăţile de ţesut desprinse de gloanţe, astfel încât teroristul să poată fi fotografiat pentru identificare.
Se pare că nu doar atât a îndurat Bin Laden. Conform SOFREP, un site al unor foşti membri SEAL, mai mulţi militari SEAL ar fi tras apoi în cadavru. Jack Murphy, de la SOFREP, susţine că două surse i-au povestit că, în final, cadavrul teroristului ajunsese să aibă peste 100 de gloanţe.
Imaginea lui Bin Laden ciuruit de gloanţe ar fi dat naştere unui scandal internaţional. Ar fi putut fi deschisă o anchetă, care ar fi adus la suprafaţă şi alte operaţiuni, activităţi pentru care mulţi ar face orice să rămână îngropate, a declarat Murphy.
După ce corpul lui Bin Laden a fost dus în Afganistan pentru a fi identificat, a fost transportat pe mare. Undeva în Marea Arabiei, în 2 mai 2011, s-au citit câteva rânduri cu tentă religioasă, după care cadavrul a fost lăsat să cadă în apă.
Nu este prima carte care are la bază misiunea SEAL din 2011. În urmă cu cinci ani, şi Matt Bissonnette a scris o astfel de carte. Pentru această carte, autorul a fost ameninţat cu instanţa.
Sursa: ziare.com
03.11.2017
12:30
3153
VIDEO // După ce l-au eliminat pe Osama Bin Laden, luptătorii SEAL au luat de la acesta mai multe hard disk-uri. Este INCREDIBIL ce se afla pe unul dintre acestea
29.05.2015
10:59
2047
Robert O'Neill, cel care l-a ÎMPUŞCAT pe Osama bin Laden, face DEZVĂLUIRI
15.06.2026
20:49
319
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
347
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
349
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
414
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
380
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
427
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
409
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
462
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
20:49
299
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
330
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
319
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
406
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
372
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
418
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
404
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
455
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
454
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
471
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
483
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
501
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
511
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
738
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
817
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
1023
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1407
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2761
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1587
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
2140
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1997
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
2080
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2544
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2233
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
2025
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














