Stiri

Ziua Europei la Tiraspol: Informații despre România, oferite vizitatorilor

Știri 07.06.2018 17:30 Vizualizări1775
Ziua Europei la Tiraspol: Informații despre România, oferite vizitatorilor

Ambasada României în Republica Moldova a participat la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Europei, la Universitatea „Taras Șevcenco” din Tiraspol pe 5 iunie curent.

Delegația Uniunii Europene și alte reprezentanțele statelor membre UE acreditate în Republica Moldova au prezentat în Transnistria proiectele și oportunitățile oferite republicii noastre după semnarea Acordului de asociere cu UE.

Standul României a constituit un important punct de atracție pentru vizitatori, cei interesați putând obține broșuri și pliante cu informații economice, materiale informative și hărți turistice, broșuri despre posibilitățile de dezvoltare rurală și regională, atlase, albume de artă etc. Tuturor celor aproximativ 500 de vizitatori ai standului României le-au fost oferite materiale promoționale, informează, printr-un comunicat, Ambasada României la Chișinău.

Evenimentul a fost urmat de proiecția publică a filmului „Octav” (2017, regia Serge Ioan Celebidachi), pus la dispoziție de Ambasada României și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în cadrul Festivalului de Cultură Europeană.

Menționăm că Uniunea Europeană a organizat în ultima lună evenimente dedicate Zilei Europei inclusiv la Chișinău și Ungheni.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 24.10.2026 24.10.2026 12:58 920 Horoscopul zilei 24.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 25.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri