ZECI de TONE de alcool, depistate la frontiera cu Ucraina
2770
border.gov.md Două tentative de contrabandă cu alcool au fost anihilate, la sfârșitul săptămânii trecute, de către poliţiştii de frontieră din cadrul Direcţiei regionale Sud.
Potrivit polițiștilor de frontieră, în primul caz, un șofer transporta 25 de tone de alcool etilic, dar a prezentat polițiștilor de frontieră documente precum că ar transporta 20 de tone de sare alimentară. Reținerea a avut loc ieri, 5 iulie, în punctul de trecere „Giurgiulești-Reni”.
În cel de-al doilea caz, inspectorii de frontieră au fost nevoiţi să aplice arma din dotare, pentru că cei implicați în fărădelege au refuzat să se supună somațiilor verbale ale polițiștilor de frontieră.
Cazul a avut loc pe 3 iulie. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului „Valea-Perjei” au depistat în apropierea graniței un microbuz, al cărui șofer, atunci când a observat patrula, a accelerat autovehiculul, motiv pentru care oamenii legii au pornit pe urmele lui.
În scurt timp, mijlocul de transport de model „Mercedes-Benz 100 DL”, înmatriculat în R. Moldova, a fost găsit abandonat, iar șoferul și pasagerii au reușit să fugă.
În autovehicul, polițiștii de frontieră au depistat 75 de butelii din plastic a câte zece litri fiecare de lichid transparent cu miros specific de alcool etilic. Acestea au fost ridicate pentru a fi confiscate, iar autovehicolul, reținut până la finalizarea cercetărilor.
Totodată, potrivit informațiilor polițiștilor de frontieră ucraineni, pe teritoriul Ucrainei a fost depistată o camionetă cu o tonă de alcool și a fost reținută o persoană, care se presupune că ar fi implicată în acest caz.
Potrivit datelor preliminare, ofiţerii de investigaţii speciale şi cei de urmărire penală ai Poliției de Frontieră au identificat câţiva suspecţi, iar cercetările continuă pentru stabilirea și reținerea tuturor persoanelor implicate în acest caz.
23.01.2019
17:19
26.12.2018
19:03
07.12.2018
19:40
06.12.2018
19:03
26.11.2018
15:03
09.11.2018
19:02
05.11.2018
20:02
26.10.2018
17:40
02.10.2018
19:30
26.09.2018
17:02
11.09.2018
19:03
10.08.2018
14:40
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















