Discuții aprinse în Parlament! Comuniștii nu vor să rămână fără imunitate
1376
Proiectul de lege care prevede excluderea imunității parlamentare a fost supus astăzi dezbaterilor în Parlament. Comuniștii au criticat inițiativa și au declarat că se vor adresa la Curtea Constituțională, dacă documentul va fi votat.
Autorii proiectului de lege au motivat că „imunitatea nu trebuie să fie transformată în impunitate și să permită situarea unora dintre membrii societății deasupra legii. Imunitatea nu trebuie să obstrucționeze principalele funcții și atribuții ale justiției și nici să împiedice cu bună știință funcționarea principiilor democratice într-un stat de drept”.
Comisia juridică, numiri și imunități a dat aviz pozitiv acestui proiect de lege. Inițiativa a fost susținută de opt parlamentari din Comisie, iar patru s-au abținut. Alte patru comisii parlamentare nu au luat nicio decizie, voturile pro și contra fiind la egalitate.
Fracțiunea Partidului Comuniștilor, dar și deputații neafiliați sunt de părere că adoptarea documentului reprezintă o acțiune de PR a Coaliției de la guvernare înainte de alegerile parlamentare.
Liberal-democratul Ion Butmalai i-a îndemnat pe comuniști să voteze proiectul, dacă au conștiința curată. „Țin minte cum pe timpul guvernării comuniste se intentau dosare penale la comandă. Și țin minte cum Vladimir Nicolaevici v-ați murdărit de sânge la 7 aprilie. Dacă sunteți curați ca lacrima, de ce nu votați acest proiect de lege? Votați, dacă sunteți cinstiți în fața poporului și a legii”, a declarat Butmalai.
Reprezentanții Partidului Liberal Reformator au anunțat că vor veni cu un amendament la proiect în a doua lectură. „Să fie lipsiți de imunitate nu doar parlamentarii, ci toți demnitarii din R. Moldova. Voi face un amendament”, a anunțat liberal-reformatorul Vadim Cojocaru.
Potrivit secretariatului Parlamentului, în ultimii opt ani în Legislativ nu s-a propus niciodată retragerea imunității vreunui deputat. Între anii 2004 și 2006, au fost șase hotărâri ale Parlamentului prin care s-a refuzat ridicarea imunității unor parlamentari.
După lungi discuții, fracțiunea comuniștilor a cerut o pauză de jumătate de oră pentru a decide dacă votează sau nu proiectul de lege privind retragerea imunității parlamentare.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















