Stiri

Vot unanim în Senatul României pentru ratificarea Acordului de Asociere dintre R. Moldova şi UE

Politică 03.07.2014 15:47 Vizualizări1406
Vot unanim în Senatul României pentru ratificarea Acordului de Asociere dintre R. Moldova şi UE gov.md

Acordul de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost ratificat astăzi de Senatul României împreună cu proiectele care vizează Ucraina și Georgia. Documentele au fost votate unanim de cei 122 de senatori prezenți la ședință.

Minsterul de Externe de la București a fost prima instituție care a salutat ratificarea acordurilor. „Acest vot dovedește angajamentul solid, constant și transpartinic al țării noastre față de parcursul european al celor trei state partenere, precum și față de aspirațiile lor legitime de integrare europeană deplină. Parlamentul României devine astfel primul for legislativ din statele membre UE care finalizează procedura de ratificare a Acordurilor de Asociere cu Republica Moldova, Georgia și Ucraina. MAE își exprimă speranța unei ratificări rapide a celor trei Acorduri de Asociere și de către celelalte state membre ale Uniunii Europene”, se spune într-un comunicat de presă emis de Ministerul de Externe de la București.

Astăzi și Guvernul Lituaniei a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea acordurilor de asociere între UE și R. Moldova, Ucraina și Georgia. Guvernul de la Vilnius a cerut președintelui Parlamentului să propună cât mai repede ratificarea documentelor în Legislativ.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri