Voronin face DEZVĂLUIRI: „Am primit asigurări că vor fi ÎNLĂTURAȚI încă cinci miniștri”
5442
Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, afirmă că a votat pentru învestirea noului Guvern de la Chișinău abia după ce a primit asigurări că mai multe dintre condițiile pe care le-a înaintat PCRM vor fi îndeplinite.
Potrivit lui Voronin, una dintre condiții ține de introducerea unui pachet social amplu în Programul de guvernare. O altă condiție se referă la componența nominală a Executivului.
„În actualul Guvern sunt vreo cinci-șase miniștri pe care noi nu îi tolerăm. Ne-a mirat și pe noi faptul că am acceptat să votăm un guvern din care face parte Maia Sandu, dar am fost rugați să acceptăm, deocamdată. Am primit asigurări că pe viitor se vor face schimbări în componența Cabinetului de miniștri. Am pornit deja ceasul și așteptăm. Deși, nu excludem că s-ar putea întâmpla ca acești oameni să ne facă, prin acțiunile lor, să ne răzgândim și să nu mai vrem demisia lor”, a explicat Voronin în cadrul emisiunii „Vineri cu Anatolie Golea” de la RTR Moldova.
Liderul comuniștilor a explicat că singurul ministru pe care nu l-a putut accepta este Oleg Efrim.
„Nu i-am putut ierta înregistrarea unui partid-clonă. Nu ne interesează cine a dat ordinul. Vor urma și dosare pe acest caz”, a spus Voronin.
Printre alte motive pentru care liderul comuniștilor consideră că votul PCRM pentru Guvernul Gaburici a fost unul corect este că s-a reușit înlăturarea Partidului Liberal de la guvernare.
„Pentru noi, acest lucru era principial. De asemenea, este important că am reușit să obținem ca noul prim-ministru să vină din business și să nu fie afiliat politic”, argumentează Voronin.
În pofida faptului că a votat alături de PLDM și PD pentru mai multe proiecte de lege, Voronin neagă faptul că s-ar afla într-o alianță neformală cu aceste partide. „Este vorba despre o susținere condiționată”, afirmă el.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE


















