Stiri

Vladimir Putin, întrebat în direct de cetățenii ruși dacă trei mandate prezidențiale îi sunt de ajuns

Știri 16.06.2017 14:41 Vizualizări4645
Vladimir Putin, întrebat în direct de cetățenii ruși dacă trei mandate prezidențiale îi sunt de ajuns RT

Președintele Rusiei, Vladimir Putin a participat astăzi la sesiunea televizată pe care acesta o susține anual, prilej cu care răspunde la întrebările cetățenilor ruși. Aceasta a fost cea de-a 15-a sesiune, informează Știrile PRO TV.

Pentru această a 15-a ediție, au fost primite mai mult de două milioane de întrebări, dintre care unele, critice, au apărut într-un chenar albastru în dreapta ecranului, la postul public de televiziune.

În timpul emisiunii, președintele Putin răspunde la întrebări care abordează o gamă largă de subiecte, de la pensii la probleme internaționale.

Cu toate acestea, Putin a avut parte și de întrebări mai puțin confortabile, referitoare la încălcarea Constituției sau la cel de-al treilea mandat al său.

„Trei mandate prezidențiale sunt suficiente!”, „Când veți înceta să încălcați Constituția?”, au fost unele dintre remarcile sau întrebările rușilor are au scăpat filtrării minuțioase a organizatorilor.

În cadrul aceleiași emisiuni, Vladimir Putin a precizat că recesiunea economică a Rusiei s-a încheiat. „Am înregistrat o creștere economică timp de 3 semestre consecutive”, a declarat Putin.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 06.09.2026 06.09.2026 13:47 426 Horoscopul zilei 06.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri