Vlad Filat va sta în AREST până la 15 ianuarie. Procurorul nu știe când va fi TRIMIS DOSARUL în judecată
3805
Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților, care nu au fost de acord cu încheierea Judecătoriei Buiucani din 10 decembrie 2015, prin care s-a dispus prelungirea arestului preventiv în privința deputatului Vlad Filat pentru 30 de zile. Astfel, magistrații au decis ca Vlad Filat să rămână în arest până la expirarea celor 30 de zile dictate de prima instanță.
Procurorul Adriana Bețișor nu știe când dosarul în care este anchetat Vlad Filat va fi trimis în instanța de judecată. „Nu o să comentez decizia judecătorilor de a menține încheierea Judecătoriei Buiucani. Ce ține de dosar, pot să vă spun că o mare parte din capetele de acuzații care se conțin în denunțul lui Șor sunt aproape de finalizare. Noi cu siguranță vă vom comunica când dosarul va fi trimis în judecată”, a declarat Bețișor jurnaliștilor, după ședința de azi de la Curtea de Apel.
Adriana Bețișor a mai adăugat că au fost acumulate probe care sunt indicate în autodenunțul lui Ilan Șor, iar acum sunt așteptate și alte probe care l-ar incrimina pe Filat. „Am făcut solicitări în acest sens în mai multe țări și așteptăm răspunsuri”, a punctat sursa citată.
La rândul său, avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, declară că nu e de acord cu decizia magistraților Curții de Apel. „Ceea ce numesc ei probe au fost acumulate cu grave încălcări de procedură și, din acest motiv, le considerăm nule. Unii martori au fost constrânși psihic să depună unele mărturii împotriva domnului Filat. Vreau să vă spun că probațiunea în infracțiunile de corupție e specifică. CEDO îi taxează dur pe cei care fac presiuni ca ulterior să obțină niște mărturii”, a spus avocatul Igor Popa.
Avocatul a menționat că nu știe deocamdată cine a depus mărturii împotriva lui Vlad Filat și a explicat de ce fostul premier nu face declarații vizavi de acuzațiile care i se aduc. „Nu știu cine a depus mărturie. Când dosarul va fi trimis în judecată, atunci vom face cunoștință cu probele aduse de procurori. Doar atunci vom putea spune ce credem despre aceste probe. Vlad Filat nu a depus nicio declarație, pentru că nu are încredere în justiția din R. Moldova. Dânsul va depune declarații în fața unor actori internaționali, care sunt credibili și se bucură de încredere”, a conchis acesta.
Amintim că Vlad Filat este cercetat pentru corupție pasivă și trafic de influență, în baza unui autodenunț al lui Ilan Șor. Acesta se află în arest din 15 octombrie curent și se declară nevinovat. Ex-premierul a menționat, pe 15 octombrie, atunci când a fost reținut, că arestarea sa a fost pusă la cale de Vlad Plahotniuc, „cel care controlează organele de drept și ține în captivitate R. Moldova.
30.07.2024
16:28
19.02.2024
14:21
02.09.2021
13:48
13.10.2020
15:59
25.03.2020
13:19
15.07.2019
08:30
19.06.2019
12:00
16.10.2018
11:20
14.10.2018
15:15
20.12.2017
09:20
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
03.11.2026
10:44
03.11.2026
10:42
03.11.2026
10:29
03.11.2026
10:10
03.11.2026
10:02
03.11.2026
09:54
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















