VIDEO // Usatîi a fost DECONSPIRAT de oamenii săi. Pretinde că știa de ieri despre acțiunile MAI
11715
Președintele Partidului „Patria”, Renato Usatîi, care îl are în lista electorală pe liderul organizației extremiste „Antifa”, Grigore Petrenco, a postat astăzi un video pe YouTube și se laudă pe rețelele de socializare că știa de ieri-seară de acțiunile de astăzi ale poliției.
Totuși, surse din stafful său susțin că, de fapt, Usatîi a făcut videoul astăzi, iar pe fundal a pus o emisiune care a avut loc ieri-seară. Ca să fie cât mai credibil, acesta a închis jaluzelele, lucru care poate fi sesizat pe înregistrarea plasată de controversatul politician.
Amintim că angajații Departamentului Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Național de Investigații și cei ai Procuraturii Generale au descins, azi-dimineață, în mai multe locații ale organizației extremiste „Antifa”, iar acolo au depistat un întreg arsenal de arme, explozibil, dar și bani cu însemnele unei bănci rusești. Forțele de ordine presupun că membrii organizației „Antifa”, unii dintre care se regăsesc și pe lista Partidului „Patria”, condus de Renato Usatîi, pregăteau scenarii de destabilizare a situației din R. Moldova după alegerile parlamentare din 30 noiembrie.
08.06.2023
10:23
3962
Usatîi, acționat în judecată de ex-vicepremierul Spînu: „Ceea ce face acest CLOVN este o încercare de a decredibiliza R. Moldova. Va continua să atace R. Moldova în interesul Kremlinului”
08.06.2023
16:11
3841
Renato Usatîi, în LISTA persoanelor sancționate de UE? „Nu vă jucați cu focul…”. Liderul „Partidului Nostru” îl invită pe Andrei Spînu la o DEZBATERE publică privind prețurile la gaze, achizițiile făcute și banii plătiți pentru resursele energetice
30.05.2023
17:42
2615
ANRE a văzut INECHITATEA de pe piața gazelor, dar susține că legislația nu-i permite să întreprindă măsuri: „A fost decisă adresarea către CSE, în vederea obținerii unei derogări de la cadrul normativ în vigoare”
29.05.2023
14:02
3824
INECHITATE // Unii agenți economici din R. Moldova cumpăra gaz de la firmele private la prețul de 11 - 14 lei, iar cetățenii simpli plătesc peste 29 de lei metrul cub. Usatîi a DEZVĂLUIT „schema”, iar Recean promite: „Guvernul va interveni”
19.01.2023
11:52
6024
DEZVĂLUIRI // Fratele lui Igor Dodon a fost ARESTAT la Moscova. „Acum Igor Dodon este în ȘOC. A fost pus de ruși să semneze niște angajamente…”
19.01.2023
11:23
4200
Renato Usatîi revine în POLITICĂ și îi pune un ULTIMATUM Maiei Sandu. „Sau formăm de urgență un guvern de salvare națională, sau mergem în anticipate. Alegerile parlamentare vor avea loc înaintea localelor din 2023”
19.01.2023
12:57
4121
Maia Sandu va încerca să scape guvernarea de „oleacă de BAGAJ” inutil: „Sunt 13 „spînișori care fac probleme…”. Șefa statului putea avea un rol important la nivel MONDIAL, dacă mergea la reuniunea CSI și-i spunea lui Putin să oprească războiul
12.10.2021
10:25
5608
DEZVĂLUIRI despre interesele ASCUNSE ale „grupării Morari”, care ar fi pus la cale linșarea lui Stoianoglo: „Deputații PAS nu au știut despre reținerea procurorului general, iar Maia Sandu a aflat cu zece minute înainte… Morari va merge la PUȘCĂRIE”
28.09.2021
10:52
3007
SONDAJ // Cine ar câștiga Primăria Bălți, dacă duminica viitoare ar avea loc ALEGERI. Printre candidați apare și Ștefan Gligor
22.09.2021
20:11
5168
Dodon nu vrea să audă de Irina Vlah, după ce aceasta a declarat că LIMBA ROMÂNĂ „este una dintre cele mai mari valori ale R. Moldova”. Socialistul a DEZVĂLUIT și cine e candidatul formațiunii pentru Primăria Bălți
27.03.2026
21:24
66
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
337
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
287
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
322
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
347
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
403
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
383
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
339
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
366
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
442
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
616
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
421
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
485
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
1823
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
553
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
534
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
610
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
607
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
592
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
603
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
562
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
611
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
790
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
773
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
699
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














