Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
1546
Inspectoratul General al Poliției a găzduit, timp de cinci zile, un curs de instruire dedicat investigării criptomonedelor, adresat reprezentanților instituțiilor de aplicare a legii și altor structuri relevante din Republica Moldova.
Evenimentul a fost organizat în comun cu Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Moldova (EUPM Moldova), în cadrul proiectului EU4Security Moldova, implementat de Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL). Scopul principal al instruirii a fost consolidarea capacităților instituționale pentru combaterea criminalității financiare moderne, care evoluează rapid odată cu dezvoltarea noilor tehnologii digitale.
De-a lungul sesiunilor, participanții și-au aprofundat cunoștințele privind tehnologia blockchain. Au studiat metode de identificare și urmărire a tranzacțiilor ilicite cu active virtuale și au lucrat la dezvoltarea unor strategii eficiente de investigare, inclusiv prin exerciții practice și analiza unor scenarii reale.
Desfășurarea cursului demonstrează eforturile continue ale IGP, în cooperare cu partenerii europeni, de a răspunde provocărilor tot mai complexe generate de evoluția tehnologiilor digitale. Totodată, aceste eforturi vizează consolidarea capacităților de prevenire și combatere a infracționalității transfrontaliere, inclusiv în domeniul activelor virtuale și al altor forme de criminalitate financiară moderna.
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane
















