VIDEO Băsescu, la Chișinău: Separarea românilor a fost decisă de „doi CRIMINALI”
3749
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost decorat astăzi, la Chișinău, de către președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, cu Ordinul „Ștefan cel Mare”, oferit „în semn de profundă gratitudine pentru contribuția sa deosebită la promovarea stabilității, securității și democrației în regiune și pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de formare a cadrelor din domeniile apărării, securității și asigurării ordinii publice”.
Timofti și-a explicat decizia prin faptul că, în calitatea sa de comandant suprem al Armatei României, a contribuit la „apropierea celor două țări” și la asigurarea securității R. Moldova.
Traian Băsescu a mulțumit pentru acest „gest de respect”, afirmând că va răspunde „și cu mai mult respect și cu dragoste față de cetățenii R. Moldova”.
„Suntem o națiune în două state independente. Astăzi, la 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, suntem două țări independente, dar acest lucru nu l-am stabilit noi niciodată, nici cetățenii din stânga Prutului, nici cetățenii din dreapta Prutului. Acest lucru a fost dictat de doi criminali. Unul se numea Stalin și altul Hitler”, a declarat Băsescu.
Fostul președinte a întrebat, de asemenea, „oare cât timp vom continua să trăim așa cum au hotărât Ribbentrop, Molotov, Stalin și Hitler”, răspunzând, totodată, că văzând agresivitatea Rusiei din ultimii doi ani „poate ne vom da seama că trebuie să fim uniți”. Iar dacă nu ne vom da seama, să ne regăsim în Uniunea Europeană.
„Poate nu e momentul pentru unirea celor două țări, dar sigur este momentul să ne gândim la alternative”, a declarat el, mai ales astăzi, când regiunea Mării Negre este una dintre cele mai tensionante din lume și ar trebui să găsim garanții care să ne asigure securitatea.
Traian Băsescu a precizat că încă nu a solicitat cetățenia R. Moldova, așa cum și-a exprimat intenția anterior, considerând că „atmosfera politică din R. Moldova nu este propice pentru așa ceva”.
Fostul președinte al României a spus însă că va face acest lucru „mai devreme sau mai târziu”: „Și trebuie s-o cer cât mai repede, că până se vor împlini 100 de ani de la Unire cine știe ce se poate întâmpla și nu voi avea de ce s-o mai cer”.
Menționăm că Traian Băsescu a venit astăzi în R. Moldova, iar mâine va vizita biserica de lemn din Soroca, dăruită anterior de statul român, dar și Cetatea Sorocii restaurată în cadrul unui proiect transfrontalier, desfășurat între România, R. Moldova și Ucraina.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE


















