Stiri

VIDEO // Atac al rechinilor în Marea Mediterană asupra migranților?

Știri 29.11.2017 19:01 Vizualizări3028
VIDEO // Atac al rechinilor în Marea Mediterană asupra migranților? Sursa: ziare.com

Nu mai puțin de 31 de migranți au murit și 40 sunt dați dispăruți după un atac al rechinilor, în Marea Mediterană. Paza de coastă libiană a reușit să salveze 200 de persoane.

Migranții erau înghesuiți în două ambarcațiuni mici, iar la sosirea bărcilor pazei de coastă libiene, în apă erau deja mai multe corpuri, arată Evening Standard, care citează Marina Libiană. Alți refugiați, căzuți în apă și ei, încercau disperați să se urce în bărci.

Conform sursei, printre cei morți se află trei copii și 18 femei.

Tragedia ar fi avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Imigranții plecaseră din Africa și încercau să ajungă în Italia, mai menționează sursa.

Deși se știe că în Marea Mediterană există și rechini, experții sunt sceptici legat de un atac al acestora, afirmând că, cel mai probabil, „forțele libiene au vrut să ascundă decesele provocate de intervenția lor violentă”.

Biologul marin Ezio Amato a declarat pentru Times că rechinii albi sau tigru atacă de obicei înotătorii singuri. Până acum, nu s-au înregistrat cazuri în care rechinii să atace în grup în Mediterană.

Organizația Internațională pentru Migrație a anunțat recent că 161.000 de oameni au ajuns în Europa, veniți pe mare, anul acesta. Conform aceleiași surse, numărul celor care au murit pe mare este de 3.000 de refugiați, tot în 2017.

Sursa: ziare.com

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 24.10.2026 24.10.2026 12:58 871 Horoscopul zilei 24.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 25.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri