VIDEO // Ascultă PIESA 3 Sud Est, lansată după o pauză de 7 ani!
2631
Laurențiu, Mihai și Viorel, membrii uneia dintre cele mai îndrăgite trupe de băieți din România, se întorc din nou pe scenă. Formația a lansat un nou single, intitulat sugestiv „Emoții”, scrie infomusic.ro.
„E o poveste de dragoste sau o declarație de iubire pentru toți oamenii care ne-au susținut, ne-au inspirat și au fost mereu echipa, sufletul și bucuria noastră. E un «mulțumesc» din partea 3 Sud Est pentru iubirile din viața personală și pentru gașca mare de fani, cei care ne admiră, ne urmăresc și cărora așa am ales să le mulțumim pentru tot”, declară Laurențiu.
„Piesa „Emoții” este o împărtășire a sentimentelor noastre, în maniera 3 Sud Est, marca noastra muzicală, care ne-a consacrat și care, spunem noi, o să miște inimile și o să aducă împreună și pe fanii din generația noastră, cât și pe cei mai mici, această lume cool, senzațională, care știe despre istoria trupei noastre și care aștepta o nouă piesă 3 Sud Est. Până la urmă, când e vorba despre dragoste și bucurie e vorba, de fapt, de aceleași… Emoții”, spune Mihai.
„A fost o experiență foarte tare, ne-am bucurat că vom fi din nou împreună, iar în studio și să avem un alt proiect muzical, ca echipă. Gașca a revenit, suntem aici pentru voi, cu tot sufletul și cu multe… Emoții”, a adăugat și Viorel.
3 Sud Est a fost înfiinţată în anul 1998 și are în palmares cele mai importante premii ale industriei muzicale româneşti. Supranumiţi „Regii muzicii dance”, cei trei artiști au stabilit recorduri de vânzări în România: 800 000 de casete audio şi CD-uri vândute în toată ţara. Discul 3rei Sud Est (1998) a fost vândut în peste 200 000 de exemplarepe casetă audio şi în 6 000 de exemplare pe CD, cifre uriașe pentru acea perioadă, greu de atins chiar și în prezent.
15.01.2019
19:04
19.11.2018
18:20
05.11.2018
20:02
11.09.2018
18:30
11.07.2018
20:01
24.04.2018
20:02
23.04.2018
20:04
16.01.2018
20:04
25.10.2017
12:20
12.10.2017
16:03
27.07.2017
08:30
18.05.2017
08:15
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
29.10.2026
18:28
29.10.2026
18:03
29.10.2026
17:58
29.10.2026
17:49
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
















