VIDEO // Feli lansează „Cine iubeşte şi lasă”, un remake după şlagărul Mariei Tănase
4223
sursa: google.ro Feli lansează un remake după Cine iubeşte şi lasă” în varianta rock dintr-o mare admiraţie pentru cariera şi muzica Mariei Tănase.
„Maria Tănase este şi va fi mereu iubirea vieţii mele! Mereu am emoţii când vorbesc despre ea şi mă poartă în alte lumi când îi aud vocea şi melodiile”, explică Feli.
Clipul piesei a fost filmat pe acoperişul celei mai înalte clădiri din Bucureşti.
Înaintea concertului care va avea loc azi, 18 mai, de la Hard Rock Cafe, Feli mărturiseşte că a crescut cu muzica populară în care vede mereu o sursă de inspiraţie. „Îmi doresc să le ofer oamenilor sufletul şi muzica mea. Asta am făcut de la prima piesă lansată şi până la aceste remake-uri.
Prin aceste reinterpetări îmi doresc să fiu un liant între tineri şi folclorul românesc. Se pare că până acum sunt pe drumul cel bun, având în vedere că primul remake de acest gen, „Constantine, Constantine”, a prins foarte bine chiar şi în rândul adolescenţilor.”
Feli a ajuns pe primele locuri în topurile muzicale din România chiar cu single-ul de debut: „Cine te crezi?”, piesă care i-a adus în 2015 şi prima nominalizare pentru Best Romanian Act la MTV Europe Music Awards.
În 2016, artista a fost nominalizată pentru a doua oară la MTV EMA, de data aceasta cu single-ul „Creioane colorate”. Vocea sa a fost remarcată chiar şi de Charles Aznavour, după ce aceasta a înregistrat un cover în limba spaniolă a celebrei piese „La Boheme”.
Cel mai nou single, „Timpul”, scris de Feli împreună cu Vlad Popescu şi Şerban Cazan în studiourile HaHaHa Production, este de cinci luni în Top 10 pe radiourile din România.
Sursa: ziarulring.ro
05.11.2018
20:02
24.04.2018
20:02
27.07.2017
08:30
02.03.2017
07:30
07.01.2017
10:32
22.09.2014
13:13
25.07.2014
11:30
26.05.2014
10:48
28.02.2014
11:16
26.02.2014
10:00
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















