VIDEO // Adevărul DRAMATIC din spatele imaginilor care au impresionat aproape 18 milioane de oameni în toată lumea
3030
sursa: google.ro În ultimele aproape două săptămâni, imaginile cu un pui de urs care învinge natura și nu se dă bătut până nu escaladează o pantă abruptă și acoperită de zăpadă, pentru a ajunge la mama lui, au fost vizionate de aproape 18 milioane de ori. Vorbim acum doar despre clipul postat pe canalul de YouTube HiralHog, în data de 2 noiembrie. Pentru că ele au fost preluate de alte canale, postate pe Facebook și Twitter.
Însă povestea despre perseverență și puterea de a face față oricărui obstacol - așa cum au interpretat imaginile milioane de oameni din toată lumea, găsind în ele inspirație - ascunde de fapt un adevăr dramatic. Despre care au vorbit biologi și experți în viața sălbatică, scrie The Atlantic.
În clipul de două minute și jumătate vedem o ursoaică împreună cu puiul ei, care încearcă se escaladeze un vârf de munte acoperit de zăpadă. Ursoaica reușește să ajungă în vârf, însă puiul alunecă. Își începe urcarea din nou, numai pentru a aluneca la loc. Când într-un final ajunge în vârf, ursoaica, într-un gest pe care mulți nu l-au înțeles atunci, îl împinge la loc, iar micuțul urs alunecă de data aceasta foarte mult. Se oprește, din fericire, înainte de a se lovi de stânci și începe să urce din nou. Ajunge în cele din urmă în siguranță la mama lui, iar cei doi încep să fugă.
Perseverența micuțului urs a impresionat persoane de pe toată planeta, care au început să facă paralele cu viețile oamenilor și cât de ușor par ei să se dea bătuți atunci când obstacolele par imposibil de depășit.
Însă biologii care au privit imaginile au văzut o poveste total diferită, una care are un impact negativ asupra animalelor sălbatice. Imaginile, spun ei, au fost filmate cu o dronă. Iar operatorul acestei drone, spun experții, a pus în pericol viața puiului de urs atunci când i-a filmat pe cei doi.
„Au fost greu de privit”, a spus Sophie Gilbert, expertă în ecologie la Universitatea din Idaho, despre imagini. Aceasta studiază inclusiv impactul dronelor asupra ecosistemelor și este de părere că operatorul dronei nu înțelege consecințele propriilor acțiuni. De aceeași părere sunt și piloții de drone.
Singurele informații pe care le avem despre imagini sunt că au fost filmate în data de 19 iunie 2018, în regiunea Magadan din Rusia. Nimeni nu știe cine le-a filmat, ce tip de dronă a folosit sau cât de aproape de sol a zburat.
„Pot să spun din comportamentul urșilor că era prea aproape”, a spus Clayton Lamb, de la Universitatea din Alberta, care studiază urșii grizzly în Munții Stâncoși din Canada și folosește inclusiv drone pentru a le monitoriza activitatea.
Locul unde se întâmplă acțiunea este suspicios de la bun început, explică Lamb. Cu un pui atât de mic și vulnerabil, este foarte puțin probabil ca o ursoaică să traverseze acea zonă periculoasă din proprie inițiativă. Și-a asumat riscul, pentru că a fost forțată de circumstanțe, a spus Lamb. Acesta a observat și că ursoaica se uită de mai multe ori spre dronă, deranjată de prezența ei. La un moment dat, cadrul se strânge, probabil pentru că drona în sine a fost coborâtă spre urși. Tocmai de asta, spune Lamb, ursoaica își împinge puiul într-un gest care părea de neînțeles, atunci când acesta ajunge pentru prima dată în vârf. Probabil a crezut că drona îi va ataca, așa că și-a împins puiul spre siguranță.
Biologii spun că ursoaica ar fi putut confunda drona cu un vultur. Însă Lamb este de părere că frica animalului era mai specifică decât am putea crede: un obiect gălăgios și necunoscut lui, care se apropia de ei.
Sursa: digi24.ro
31.03.2026
10:29
17.03.2026
11:56
22.01.2026
17:33
22.01.2026
15:14
12.02.2024
16:48
12.02.2024
12:13
11.02.2024
18:47
19.01.2019
15:04
15.09.2018
17:02
16.07.2018
19:02
12.04.2018
20:03
09.04.2018
17:03
01.08.2026
01:43
01.08.2026
01:30
01.08.2026
01:28
01.08.2026
01:23
01.08.2026
01:07
31.07.2026
23:31
31.07.2026
23:20
31.07.2026
22:26
31.07.2026
22:18
31.07.2026
21:29
31.07.2026
20:41
31.07.2026
20:32
31.07.2026
19:24
31.07.2026
18:57
31.07.2026
18:23
31.07.2026
18:18
31.07.2026
18:10
31.07.2026
18:07
31.07.2026
17:48
31.07.2026
17:47
31.07.2026
17:17
31.07.2026
17:13
31.07.2026
16:38
31.07.2026
16:07
31.07.2026
16:02
Fugarul Ilan Şor, judecat în R. Moldova într-un nou dosar pentru delapidarea a 100 de milioane de dolari de la Banca de Economii
Snapchat, LinkedIn și YouTube pornesc ofensiva împotriva conținutului fals generat de inteligența artificială
Republica Moldova: sâmbătă, 01.08.2026, cu soare puternic și temperaturi în creștere
Trump frânează acordul cu Ucraina pentru fabricarea rachetelor Patriot, invocând riscuri legate de tehnologia militară americană
















