Fratele mare

Punct de sprijin

Nu-i o aluzie la Orwell. Nici la poezia poetului sovietic moldovean. E o realitate.

Situația din Ucraina ne-a demonstrat că războaiele contemporane nu sunt deja cele clasice. Când se invită ambasadorul și se declară război. După care trupele țărilor beligerante intră în luptă. Și este clar cine-s ai noștri și cine ai voștri. Acum se vorbește de război hibrid. În care omuleții verzi anexează peninsule întregi și luptă pe teritorii străine fără a se identifica. Formal, luptă detașamente de autoapărare cu „fasciștii”. Motivul invocat este unul simplu – apărarea conaționalilor. Care se înscrie într-o ideologie mai largă – Lumea Rusă. Și asta-i un nou element al războiului hibrid, propaganda prezentă pe fiecare post tv.

Dacă e să privim retrospectiv, aceste insulițe au fost create cam peste tot după destrămarea URSS. Dacă era numai Transnistria, ziceam că ne-am descurcat noi mai prost. Dar au fost create peste tot.După ani buni de ezitare, iată că Rusia revine în forță. Și miza cea mare nu e Crimeea, care e un fel de restabilire a „dreptății istorice”. Aici voi evita să răspund la întrebarea – când vom restabili și noi această dreptate? Pentru că răspunsul este evident. Revenirea Rusiei demonstrează, de fapt, detașarea de civilizația occidentală și pretenția de a constitui un nou pol de atracție global. În primul rând, aș menționa aici contractul semnat cu China, care, în opinia mai multor experți, inclusiv ruși, e mai mult politic decât economic. Un alt proiect integraționist pe care mizează Rusia este BRICS, din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, țări cu economie emergentă care demonstrează o creștere accelerată și stabilă. Dar să nu uităm și de fostele republici sovietice. Declarate „zonă a intereselor vitale”. Ceea ce pare normal din punctul de vedere al fostei metropole. Coincide și cu „cordonul sanitar” al lui Brzezinski împotriva Rusiei.

Deci, suntem o zonă de tampon. Partida de șah se joacă între marile puteri. Ceea ce deloc nu înseamnă și că noi nu trebuie să jucăm. Desigur, nu suntem o piesă importantă. Dar putem face și noi câte o mutare. Am și făcut-o. Am ales direcția semnând Acordul de Asociere cu UE. Acum este important să n-o schimbăm. Pentru că alternativa e cu siguranță mai proastă. Dacă privim atent la ce se întâmplă în direcția opusă, vedem că până și Lukașenko, cel mai fidel aliat al Moscovei (și, apropo, în această Uniune ne îndemna la vremea respectivă Voronin), refuză demonstrativ să introducă sancțiuni economice contra Kievului. Ba mai avertizează populația că ar putea crește prețul la gazul rusesc. Și scoate la privatizare cca 50 de întreprinderi de stat. Cu siguranță așteaptă investitori occidentali.

Așa că alegerea noastră e una simplă. Ca alegere este mai mult decât evident. Nu și ca realizare. Prea multe trebuie făcute. Mai ales în economie. Ca rezultatul să fie simțit de fiecare cetățean. În caz contrar, vom avea în continuare o societate divizată. Și riscul de a schimba direcția oricând…