Cântecul sirenelor și lătratul hienelor

Punct de sprijin

Scriam în materialul precedent cum poate fi păstrată continuitatea parcursului european al R. Moldova după alegerile din 30 noiembrie.

Chiar și după apariția materialului, observ că unii politicieni continuă să insiste pe ideea blocului mare.Nu că aș pretinde că politicienii ar trebui neapărat să-mi citească articolele. Departe de mine acest gând. Cu atât mai mult că ai noștri nu prea citesc în general. Pe deasupra, ei mai cred că se pricep la toate, inclusiv la sondaje, care de cele mai multe ori nu le plac. Aș insista să afirm că majoritatea absolută nu știe să analizeze un sondaj dincolo de distribuția liniară, adică să mai observe ceva în afară de rating care, am mai zis, nu le place de cele mai multe ori.Ba mai confundă în general ratingul cu încrederea (iar asta nu neapărat se transformă în voturi, vedeți liderii partidelor extraparlamentare).De aceea, sunt nevoit să repet – rezultatul maxim al partidei proeuropene care îi asigură majoritatea poate fi obținut doar mergând separat în alegeri (cu excepția aderării partidelor mici la cele trei care trec pragul).

Dacă totuși se va insista în continuare pe crearea blocului, asta va însemna doar una – că există un Plan B postelectoral. Care ar putea fi acesta? Reieșind din faptul că blocul mare proeuropean nu va acumula majoritatea, iar aceasta este un lucru cert (am mai auzit că sunt sondaje care arată invers – acestea în mod sigur sunt trucate, iar sondajele serioase arată clar că blocul ia mai puțin), unica variantă plauzibilă rămâne o alianță postelectorală cu PCRM convertit la europenism. Chit că Voronin nu mai neagă semnarea Acordului de Asociere, ci doar afirmă că trebuia să fie negociat mai bine. Cine poate avea acest plan? Doar acela care joacă pe tot terenul electoral. Eu unul consider că e o variantă proastă, având în vedere că nu cred în convertirea comuniștilor, dar și nu putem uita de câte ori aceștia au schimbat macazul în funcție de conjunctura politică.

Și dacă asemenea plan există, în acesta se înscrie perfect și campania de hărțuire permanentă a PLDM și a liderului acestuia.Pentru că, în caz contrar, „partenerii” ar trebui să fie interesați în obținerea rezultatului maxim individual și, concomitent, a celui comun pentru a obține majoritatea. Asta înseamnă, am mai zis-o, că trebuie să se bată pentru indeciși și nu furând voturi unul de la altul, deși anumite migrații de voturi de la un partid la altul sunt inevitabile. Dar asta în condiții normale, când migrațiile sunt naturale. Iar când acestea sunt provocate de „parteneri”, e cu totul altă ecuație.

Prea insistentă, prea nefirească, prea interesată îmi pare „grija manifestată de parteneri” față de lista și rezultatul verzilor. În mod normal, ar trebui să-și promoveze propriile inițiative în contextul general proeuropean. Chit că au o găselniță bună, atractivă și tehnologică cu alegerea candidaților. Și e stupid când la tv această idee e promovată intens, iar pe portalul afiliat se duce o luptă continuă (preluată și tirajată) cu actualii și, posibil, viitorii parteneri. Numai de libertatea de exprimare nu vreau să aud! E o campanie murdară și perfidă.

Eu cred că PLDM, fiind cel mai mare partid proeuropean, are suficientă capacitate să-și gestioneze activitățile și pe interior, și pe exterior. Iar liderii acestuia – suficientă maturitate și rațiune ca să nu se lase induși de „binevoitori” care croncănesc la fiecare două ore despre conflicte și scindări. Prea mare este miza. Și prea mare va fi prețul pe care-l vom plăti cu toții, dacă ne lăsăm seduși de cântecul sirenelor și lătratul hienelor…