Un nou CONGRES al FMF, aceleași metehne. A fost aprobat fără întrebări noul STATUT, iar delegații au rămas „încântați” de activitatea conducerii FMF. Pavel Cebanu, UNICUL vorbitor care s-a referit la lipsa rezultatelor. Rebeja: „Avem ceea ce merităm”
3512
Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) are, începând de astăzi, un nou statut. Documentul a fost aprobat în cadrul celui de-al XX-a Congres ordinar al FMF, la care au participat oaspeți de peste hotare, inclusiv șeful Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
Congresul a fost deschis de către președintele FMF, Leonid Oleinicenco. De asemenea, în fața asistenței au luat cuvântul președintele de onoare al FMF, Pavel Cebanu, și Răzvan Burleanu, membru al Comitetului Executiv al UEFA. Printre vorbitori s-a numărat și fostul internațional moldovean, Radu Rebeja, care a sesizat mai multe abuzuri în noul statut al FMF aprobat astăzi de Congres.
Conducătorul Școlii de fotbal „Radu Rebeja” a menționat că a rămas dezgustat de felul în care a decurs Congresul FMF.
„A fost, probabil, cel mai scurt Congres FMF din istoria organizației. În cazul în care excludem cuvântările de salut din partea organizatorilor, oaspeților și domnului Pavel Cebanu, atunci lucrările s-au încadrat în 30 - 35 de minute. Apropo, Pavel Cebanu a fost unicul care a vorbit despre inexistența rezultatelor în fotbalul moldovenesc. Restul vorbitorilor au rămas încântați de activitatea FMF. Deci, în jumătate de oră s-au aprobat, fără întrebări și dezbateri, toatele actele și deciziile Comitetului Executiv al FMF, raportului financiar, raportului companiei de audit, abrogarea actualului statut și votarea acestuia în redacție nouă”, a scris Rebeja pe Facebook.
Potrivit lui, este trist când persoanele responsabile de dezvoltarea fotbalului în R. Moldova nu doresc să-și adreseze întrebări evidente: De ce suntem așa de slabi și de ce suntem la coada tuturor clasamentelor și ratingurilor?
„Am fost unicul care am solicitat luare de cuvânt! Am fost unicul care l-a întrebat pe președintele de onoare, Pavel Cebanu, dacă este mulțumit de situația în fotbalul moldovenesc! Am fost unicul care l-am felicitat pe Răzvan Burleanu pentru faptul că este un conducător al unei federații aflate în partea de sus a ratingului mondial. În același timp, noi ne clasăm la coada clasamentului, pe locul 180. Și am fost unicul care a vorbit de noul Statut aprobat, prin care FMF urmărește să-și subordoneze atât membrii afiliați, cât și Adunarea Generală. În final, nu-mi place expresia, dar după astfel de ședințe și astfel de comportament al participanților, chiar îmi vine să spun: avem ceea ce merităm”, a adăugat Rebeja.
Cât privește noul statut al FMF care urmează să fie înregistrat la Agenția Servicii Publice, Rebeja insistă că documentul conține mai multe încălcări flagrante. Astfel, decizia ar putea fi atacată în instanța de judecată.
„Rămân de părerea că noul Statutul FMF, aprobat astăzi, nu poate fi înregistrat de ASP, întrucât sunt prea multe încălcări legislative”, a conchis Radu Rebeja.
07.07.2023
10:24
3189
FMF provoacă un SCANDAL de proporții, după ce a făcut lobby la UEFA ca FC Sheriff să joace meciurile din Champions League la Tiraspol. Guvernul R. Moldova vrea să afle de când autoritățile SEPARATISTE au dreptul să ofere „garanții de securitate”
17.08.2022
11:27
5934
INTERVIU // FMF ar pune la cale cea mai mare OPERAȚIUNE de radiere a membrilor afiliați. Radu Rebeja: „Nu fiți indiferenți. Cel mai mare „miracol” va fi că acești 50 de membri FMF vor vota pentru excluderea lor din cadrul FMF”
16.11.2021
11:27
5598
Naționala de fotbal a R. Moldova, o nouă campanie de calificare RUȘINOASĂ. Fostul CĂPITAN Rebeja a RĂBUFNIT: „Mă supără INDIFERENȚA și tăcerea societății fotbalistice, mă supără tăcerea FMF, care și-a asumat dezvoltarea fotbalului”
04.02.2021
11:47
4655
DOC // Președintele FMF, somat să-și prezinte DEMISIA de onoare: „Organele și oficialii FMF trebuie să respecte prevederile Statutului, regulamentelor, directivelor, dar și deciziile FIFA și UEFA”
22.01.2021
12:32
5141
Oleinicenco a fost REALES în funcția de președinte al FMF, iar din echipa sa face parte și un consilier al SEPARATISTULUI Krasnoselski. Câte voturi a acumulat vechiul-nou președinte, care va administra un buget de peste 10 milioane de euro
21.01.2021
15:34
7204
DOC // FMF a fost acționată în JUDECATĂ, după ce l-ar fi înregistrat ILEGAL pe Leonid Oleinicenco în cursa electorală pentru șefia FMF
19.01.2021
08:00
4904
Salariul FABULOS de 40 000 de lei pentru un funcționar de la FMF: „Ofițerul de presă al FMF primește LUNAR 40 000 de lei. Academia noastră de fotbal, care are peste 300 de copii și 14 antrenori, primește tot atâția bani într-un an”
05.01.2021
08:01
5954
DOC // Răsturnare de situație în privința ALEGERILOR pentru șefia FMF - Leonid Oleinicenco ar pute fi EXCLUS din cursă. „Pregătim o adresare către UEFA. E nevoie de un Congres EXTRAORDINAR, iar după asta vor dispărea doritorii de a CAPTURA FMF”
04.01.2021
13:53
7001
VIDEO // Fostul președinte CEC se declară ȘOCAT de modalitatea alegerii șefului FMF. „Este ca în Coreea de Nord. Din ce spuneți, am văzut și elemente de trafic de influență, și de utilizare a resurselor administrative. Nu e deloc FAIR PLAY”
28.12.2020
12:29
7913
INTERVIU // Radu Rebeja promite să fie un ALTFEL de președinte: „Nu-mi doresc să conduc FMF zeci de ani. Vreau să pornim lucrurile BUNE, să ne bucurăm de rezultatele loturilor naționale și cluburilor noastre”. Prioritățile CAPITANULUI în fruntea FMF
18.03.2026
18:17
29
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
37
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
73
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
90
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
291
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
422
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
369
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
420
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
381
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
406
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
399
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
572
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
388
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
461
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
428
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
502
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
414
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
484
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
519
AUDIO // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
516
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
492
Horoscopul zilei 18.03.2026
595
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
674
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
660
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
665
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














