Un medic din Hâncești a uitat un pansament în abdomenul unei paciente
3076
Un medic obstetrician-ginecolog al Secţiei maternitate din cadrul Spitalului raional din Hâncești va compărea în fața magistaților, fiind acuzat de încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Potrivit procurilor, în iulie 2014, după efectuarea unei operaţii cezariane, medicul nu a efectuat verificările de rigoare, uitând în abdomenul pacientei un pansament.
Peste cinci zile după naştere, tânăra mamă a început să acuze dureri cumplite, iar investigaţiile au arătat că aceasta a fost infectată cu epidermolis, metroendometrită, peritonită difuză, abces interintestinal, fapt confirmat prin extrasul Spitalului Clinic Municipal nr.1 din municipiul Chişinău.
Victima a fost supusă unei operaţii chirurgicale, în cavitatea abdominală a acesteia fiind depistată o meşă abdominală, cu o dimensiune de 50 x 50 cm, uitată de ginecolog după cezariană, care a fost cauza directă a complicaţiilor apărute.
În urmal infecţiei, femeii, în vârstă de 21 de ani, i-a fost înlăturat uterul. Inculpatul, acuzat de malpraxis, are 64 de ani şi activează în calitate de obstetrician-ginecolog al Secţiei maternitate din cadrul Spitalului raional Hânceşti timp de 25 de ani.
Pe moment, acesta are interdicţia de a părăsi ţara, iar dacă va fi recunoscut vinovat, acesta riscă până la trei ani de închisoare cu privarea de dreptul de a activa în domeniul medical timp de cinci ani.
17.12.2018
20:04
13.07.2018
11:40
19.04.2018
11:12
05.04.2018
18:02
18.03.2018
20:02
26.02.2018
08:04
19.02.2018
17:00
25.01.2018
07:30
22.12.2017
20:01
15.12.2017
20:30
13.06.2017
10:30
14.04.2017
17:03
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
















