Șalaru nu mai este membru al PL. „Motivele care au stat la baza acestei decizii sunt multiple”
1997
Fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru, nu mai este nici membru de rând al Partidului Liberal (PL), după ce la finele anului trecut a fost demis din organele de conducere ale partidului pe care l-a fondat acum 24 de ani. Despre acesta a anunțat chiar Șalaru pe pagina sa de facebook.
„Astăzi am demisionat din calitatea de membru al PL, partid pe care l-am fondat în urmă cu 24 de ani. A fost o decizie extrem de grea, dar absolut necesară. Motivele care au stat la baza acestei decizii sunt multiple și în general cunoscute, atât de membrii PL cât și de dumneavoastră. Transformarea PL într-un SRL administrat după bunul plac al lui Mihai Ghimpu, ducerea în derizoriu și compromiterea idealurilor naționale, jocul duplicitar făcut la alegerile prezidențiale, refuzul de a accepta reformarea și deschiderea partidului către oameni noi, doar pentru a-și putea păstra fotoliul de președinte, sunt câteva din motivele ce au stat la baza deciziei mele”, a scris acesta.
Citește și: Șalaru a fost DAT AFARĂ din structurile de conducere ale PL: „Demersul meu privind DEMITEREA lui din funcția de ministru a ajuns la Președinție. Urmează DECRETUL de demitere”
Totodată, fostul prim-vicepreședinte al PL a anunțat că nu se retrage din politică. „Cu toate acestea, lupta pentru idealul național al tuturor românilor trebuie sa continue! Unirea se face, nu se dezbate. Deci, să o facem!”, a mai adăugat acesta.
Citește și: Ghimpu era gata să-l IERTE pe Șalaru pentru presupusa tentativă de a MITUI unii deputați PL: „A spus că Chirtoacă e CADAVRU politic și numai el e bun de președinte”
Deocamdată conducerea PL nu a comentat declarațiile făcute de Șalaru. Anterior, liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că Șalaru a încercat să distrugă din interior formațiunea politică, iar din acest motiv a fost exclus din organele de conducere.
31.01.2020
13:15
16.12.2019
13:25
06.09.2019
11:45
15.08.2019
17:14
04.06.2019
10:40
05.03.2019
10:00
27.02.2019
13:00
15.02.2019
10:00
21.12.2018
11:37
15.12.2018
14:15
11.12.2018
11:19
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















