Litvinenco DEZMINTE acuzațiile lui Bolea. Unde s-ar fi văzut cu JUDECĂTORUL Nicolae Roșca: „Îl voi da în judecată pe Vasile Bolea pentru calomnie”
3573
Deputatul Seergiu Litvinenco dezminte faptul că ar avut întâlniri programate cu fostul său coleg de partid, judecătorul Curții Constituționale, Nicolae Roșca, așa cum a afirmat astăzi, în cadrul unui briefing de presă, socialistul Vasile Bolea.
„Nu discut și nu am discutat niciodată cu judecătorul Nicolae Roșca din momentul intrării în exercițiul funcției. M-am văzut accidental, așa cum m-am văzut cu multe alte persoane, cu domnul Roșca la inaugurarea președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și la două înmormântări – a domnului Cataranciuc și a domnului Cotorobai. Respect independența judecătorilor Curții Constituționale și deciziile acestei instituții. Anume independența Curții Constituționale reprezintă puterea ei în fața uzurpatorilor. Acest lucru Vasile Bolea nicidecum nu-l poate înțelege. Totodată, anunț că îl voi da în judecată pe Vasile Bolea pentru calomnie”, a precizat deputatul PAS, acuzat că ar fi dat sfaturi judecătorului Nicolae Roșca în privința unor decizii ale CC.
Bolea a ieșit la contraatac, după ce a fost denunțat la Procuratura Generală de către Sergiu Litvinenco în ceea ce privește tentativa de uzurpare a puterii în stat comisă vinerea trecută în Parlament. Litvinenco a arătat, în adresarea la Procuratură, că Bolea ar fi fost văzut discutând într-un parc cu Boris Lupașcu, înainte ca Parlamentul să-l numească judecător la Curtea Constituțională.
29.08.2024
16:54
1577
„Putin Team” Bolea, REFUZAT pentru a doua oară. CEC a respins înregistrarea grupului de inițiativă al candidatului „independent” Vasile Bolea
27.03.2024
11:23
3278
VIDEO // „Desant” al Partidului „Renaștere”, formațiune controlată de Ilan Șor, în vizită la Moscova. Parasca, Suhodolski, Bolea și inculpatul Nesterovschi au DENIGRAT conducerea R. Moldova și au dat RAPORTUL unor servicii federale
26.03.2024
17:58
3014
FOTO // Apropiații lui Șor, transfugii Bolea și Suhodolski, primiți la Moscova de șeful comisiei pentru afaceri internaționale a Dumei de Stat
10.02.2023
13:22
2948
Sergiu Litvinenco, PRIMA reacție după ce prim-ministra Gavrilița a demisionat. Ce spune Andrei Spînu despre DEMISIA Guvernului
06.12.2022
13:42
2413
Ministrul Justiției, PRECIZĂRI privind revenirea Aeroportului Internațional Chișinău în gestiunea statului. „Nu există niciun document doveditor, care ar justifica o presupusă investiție de 90 de milioane de euro din partea Avia-Invest”
18.10.2022
18:54
2353
Ministrul Justiției, INDIGNAT de faptul că Marina Tauber a fost ELIBERATĂ din arest. „Lucrurile în sistemul de justiție sunt GRAVE, or încălcarea flagrantă a legislației ce ține de finanțarea partidelor este un element de corupție”
08.08.2022
12:28
1736
Litvinenco, despre PRIORITĂȚILE Guvernului în domeniul JUSTIȚIEI. „Cei care au furat de la oameni să fie condamnați la pușcărie, iar averea lor să fie confiscată. Pedepsirea unui politician care a furat nu este politizare, ci justiție”
15.01.2022
16:50
4222
Inspectorii de INTEGRITATE și PROCURORII, cu ochii pe funcționarii care se plâng de FACTURI prea mari la gaz? „Prin astfel de postări LACRIMOGENE ies la iveală nu atât sumele, ci metrii pătrați în care locuiesc… Se poate ajunge la CONFISCAREA averii”
26.11.2021
12:49
2490
Pretendenții la funcțiile de membri ai CSM și CSP vor trebui să treacă TESTUL integrității în fața unei comisii formate din experți STRĂINI și locali: „În așa fel vom avea instituții de autoadministrare CURATE și cu mandate certe”
19.10.2021
16:40
2148
Parlamentul va dezbate PRIMA moțiune împotriva unui ministru din Guvernul Gavrilița
19.03.2026
22:01
391
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
440
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
442
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
467
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
494
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
468
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
540
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
459
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
507
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
565
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
500
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
549
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
573
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
578
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
583
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
638
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
514
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
558
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
614
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
602
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
566
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
580
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
633
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
569
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
623
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














