COMUNICAT: „Dodon a anunțat plenul Parlamentului că până la sfârșitul zilei va veni procurorul general să ceară RIDICAREA IMUNITĂȚII unor deputați”
4823
Facebook „Procuratura este controlată politic, fapt demonstrat și astăzi de către Igor Dodon, conducătorul din umbră al PSRM și președinte de republică. Societatea rămâne frapată de faptul că acțiunile procurorilor sunt anticipate, prin anunțuri, de către șeful statului ori de către ministrul de Interne, Andrei Năstase. Cei doi nici nu se ascund că dețin controlul asupra Procuraturii Generale”, se arată într-o declarație a Partidului Democrat.
Potrivit democraților, „Igor Dodon a anunțat, astăzi, plenul Parlamentului că, până la sfârșitul zilei, va veni procurorul general să ceară ridicarea imunității unor deputați”.
„Este o acțiune sfidătoare la adresa statului de drept, o imixtiune grosolană a politicienilor în activitatea instituțiilor de drept și o bătaie de joc față de independența procuraturii. Or, șeful statului sau ministrul de Interne nu au de unde să știe acțiunile procurorului general, doar decât îl controlează deplin și-i dau indicații ce să facă. Facem apel repetat la ambasadele străine acreditate la Chișinău, dar și întreaga comunitate internațională să ia act de derapajele antidemocratice ale guvernării PSRM-ACUM și să intervină pentru a scoate de sub influența politică instituțiile care trebuie să fie independente”, se mai arată în comunicatul PD.
Sursa citată a adăugat că „utilizarea procuraturii și a poliției împotriva oponenților politici actualei guvernări” compromite alegerile locale generale din 20 octombrie.
De menționat că, anterior, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a declarat că i-a solicitat procurorului general interimar, Dumitru Robu, să înceapă urmărirea penală pe numele deputatului democrat Vladimir Cebotari, care ar fi implicat în furtul miliardului din sistemul bancar.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
11.09.2026
00:44
11.09.2026
00:32
11.09.2026
00:05
10.09.2026
23:45
10.09.2026
23:34
10.09.2026
22:49
10.09.2026
22:44
10.09.2026
22:44
10.09.2026
22:34
10.09.2026
22:33
10.09.2026
22:12
10.09.2026
21:16
10.09.2026
21:15
10.09.2026
20:50
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:35
10.09.2026
20:31
10.09.2026
20:07
10.09.2026
19:47
10.09.2026
19:46
10.09.2026
19:40
10.09.2026
19:38
10.09.2026
19:33
10.09.2026
19:25
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”


















