Cetățenii cu venituri mici vor plăti câte 12 lei pentru un metru cub de gaze, beneficiind de o compensație MAXIMĂ de 3 110 lei pe lună de la stat. Vor primi compensații generoase și cetățenii atribuiți la categoriile vulnerabilitate ridicată și medie
6683
Guvernul R. Moldova are la dispoziție cel puțin cinci miliarde de lei pentru a oferi cetățenilor compensații la consumul de gaze, energie termică și electrică în perioada noiembrie 2022 - martie 2023. Suma este dublă comparativ cu anul trecut, a anunțat astăzi prim-ministra Natalia Gavrilița, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, a anunțat, în aceeași conferință, că pe site-ul compensatii.gov.md au fost înregistrate peste 645 000 de cereri, dintre care 268 000 au fost completate cu suportul asistenților sociali sau bibliotecarilor.
Potrivit lui Spătari, pe 25 noiembrie sistemul va atribui automat categoria de vulnerabilitate pentru cetățenii care s-au înscris pe site-ul compensatii.gov.md, astfel încât persoanele care încă nu au depus cereri mai au la dispoziție opt zile. Cei care nu se vor înregistra pe această platformă, vor fi atribuiți automat la categoria „vulnerabilitate scăzută”.
„Volumul maxim de gaz compensat pentru consumatorii casnici va fi de 180 de metri cubi pe lună per loc de consum, cu 30 de metri cubi mai mult decât anul trecut. Pentru cetățeni cu „vulnerabilitate foarte ridicată”, compensația maximă va fi de 3 110 de lei pe lună. Astfel, metrul cub de gaz va fi compensat cu 17,27 de lei. Pentru cei atribuiți la categoria „vulnerabilitate ridicată”, valoarea maximă compensată va fi de 2 750 de lei. Prețul pentru fiecare metru cub de gaze consumat va fi de 14 lei, cu 15,27 de lei mai puțin.
Pentru consumatorii cu „vulnerabilitate energetică” medie prețul final va fi de 17 lei pe metru cub, ceea ce înseamnă că valoarea compensației va fi de 12,27 de lei pe metru cub.
Iar pentru consumatorii cu „vulnerabilitate scăzută” prețul final va fi de 24 de lei pentru metru cub, iar la tariful actual asta înseamnă o compensație de 5,27 de lei per metru cub”, a precizat ministrul Spătari.
Prețurile pentru consumatorii casnici de gaze naturale, în limita plafonului, vor fi următoarele:
12 lei / m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată, ceea ce înseamnă că la tarifele actuale valoarea compensației va fi de 17,27 lei / m3. Valoarea maximă a compensației în factură pentru această categorie va fi de 3110 lei.
14 lei / m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată, respectiv compensația de 15,27 lei / m3. Valoarea maximă a compensației: 2750 lei.
17 lei / m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică medie, respectiv compensația 12,27 lei / m3.
24 lei / m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică scăzută, respectiv compensația 5,27 lei / m3.
Compensații pentru energia termică:
Volum maxim compensat: 1.3 Gcal pe lună per loc de consum
- Pentru cetățeni cu vulnerabilitate foarte ridicată: 1 450 de lei per Gcal/lună sau o compensație lunară de 1 825 de lei pentru consumatorii din Chișinău și peste 2 080 de lei pentru cei de la Bălți;
- Pentru cetățenii cu vulnerabilitate ridicată: 1 700 de lei per Gcal/lună sau compensații de 1 500 de lei pe lună la Chișinău și 1 758 la Bălți;
- Pentru cetățenii cu vulnerabilitate medie: 1 950 de lei per Gcal/lună sau compensații de 1 175 de lei pe lună la Chișinău și 1 430 la Bălți;
- Pentru cetățenii cu vulnerabilitate scăzută: 2 500 de lei per Gcal/lună.
Compensații pentru energie electrică se vor acorda în limita unui plafon de 75 kW/h per loc de consum
-Cetățenii cu vulnerabilitate foarte ridicată vor plăti 3,3 lei per kW/h;
-Cetățenii cu vulnerabilitate ridicată vor plăti 3,7 lei per kw/h.



11.12.2024
12:18
1921
Guvernul promite COMPENSAȚII mai mari la gaze în luna decembrie, după ce beneficiarii s-au arătat nemulțumiți de banii primiți pentru luna noiembrie: „Este o reacție firească, iar în decembrie vom acoperi creșterile de tarif”
19.02.2024
14:52
2477
DOC // Scade TARIFUL la gazele naturale pentru consumatorii casnici. ANRE a pregătit proiectul, care vizează ieftinirea gazului cu peste trei lei
22.11.2023
13:31
3962
DOC // Mai multe categorii de vulnerabilitate, dar compensații mai mici. Gospodăriile din categoria EXTREMĂ, care au un venit mai mic decât coșul minim de consum, vor plăti 12 lei pentru gaze. Cum va fi determinat gradul de vulnerabilitate
08.12.2022
18:18
5666
Guvernul PLĂTEȘTE facturile cetățenilor R. Moldova. În noiembrie, doar pentru consumul de GAZE, Executivul își asumă să acopere cheltuieli de 363,5 MILIOANE de lei
08.12.2022
17:50
7823
Precizări IMPORTANTE pentru cei care și-au primit FACTURILE. Ce trebuie să facă persoanele cărora li s-a aplicat „categoria medie”, ca în cazul consumatorilor neînregistrați pe COMPENSATII.GOV.MD
12.10.2022
15:14
2416
Platforma COMPENSATII.GOV.MD a picat la doar câteva ore de la lansare: Explicațiile ministrului Spatari
31.01.2022
13:24
3369
VIDEO // Guvernul va compensa primii 500 de metri cubi de gaze pentru toți agenții ECONOMICI. Măsura costă un MILIARD de lei. Prim-ministra Gavrilița anunță și alte măsuri pentru a STOPA creșterea galopantă a prețurilor la produsele alimentare
28.01.2022
15:48
3525
ANRE a aprobat MAJORAREA tarifelor la gazele naturale, dar nu la nivelul cerut de „Moldovagaz”. Noile prețuri intră în vigoare de la 1 ianuarie
18.01.2022
16:08
2535
Compensații SUPLIMENTARE pentru 210 000 de familii din Bălți și Chișinău, conectate la agentul termic centralizat. De ce Guvernul nu majorează și compensațiile pentru facturile la gazele naturale
14.01.2022
09:34
2852
Guvernarea e gata să pună la bătaie încă 700 de MILIOANE de lei pentru a compensa o eventuală creștere a TARIFULUI la gazele naturale
14.03.2026
08:33
257
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
429
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
491
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
537
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
406
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
537
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
473
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
565
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
525
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
627
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
574
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
580
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
637
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
670
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
679
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
639
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
759
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
1077
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
768
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
649
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
13.03.2026
11:38
639
Femeie din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal soțul în timpul unui conflict familial
13.03.2026
11:04
746
Exercițiu comun moldo-român la Ungheni pentru întărirea cooperării unităților speciale în proiectul SAFEBORDER
13.03.2026
10:28
685
Reformă feroviară, hub logistic și digitalizarea transporturilor din Republica Moldova, discutate cu Banca Mondială la Washington
13.03.2026
10:11
683
Moldova aderă la Agroecology Coalition și își întărește parteneriatele pentru o agricultură adaptată la schimbările climatice
13.03.2026
09:19
777
Mersul pe jos în orașele prietenoase cu pietonii, scut împotriva demenței: cum întărește creierul și reduce riscul de Alzheimer
13.03.2026
08:04
681
Horoscopul zilei 13.03.2026
Horoscopul zilei 14.03.2026
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














