Câți bani poți primi pentru un bagaj PIERDUT sau deteriorat în timpul călătoriei cu avionul
3459
sursa: google.ro Doar un pasager din patru cere bani dacă şi-a pierdut bagajul sau i-a fost deteriorat în timpul unei călătorii cu avionul, arată un studiu la nivelul Uniunii Europene. Potrivit convenţiilor internaţionale, pasagerii pot cere despăgubiri de până la 3.500 de dolari dacă operatorul aerian e vinovat de acest lucru.
La nivelul Europei, bagajele a 44% dintre pasageri au fost întârziate, pierdute sau deteriorate. Studiul arată că cele trei motive principale pentru care pasagerii nu aplică sunt următoarele: nu ştiu că au dreptul la compensaţii, nu ştiu ce drepturi au în relaţia cu operatorii aerieni şi nu se deranjează să completeze o astfel de cerere. Practic, se observă că la nivel naţional şi european, pasagerii nu cunosc Convenţia de la Montreal şi nu sunt conştienţi de drepturile pe care le au.
Indiferent dacă un pasager zboară pe destinaţii din România sau în una dintre cele 120 de ţări care au semnat Convenţia, dacă întâmpină probleme legate de bagajul său, pe durata călătoriei, are dreptul la compensaţii. Suma maximă oferită pentru un bagaj la cală, pierdut sau deteriorat, este între 1.525 şi 3.500 de dolari. Pentru a putea obţine compensaţia, pasagerul trebuie să reclame pierderea sau deteriorarea bagajului înainte de a pleca de la aeroport.
Studiul mai arată că pasagerii sunt nesatisfăcuţi de companiile aeriene. 37% dintre ei afirmă că acestea îi tratează urât, iar 14% susţin că există prea puţin spaţiu pentru picioare între scaunul pe care îl ocupă şi cel din faţă. Mai mult, unul din cinci pasageri afectaţi de întârzierea sau anularea cursei este abandonat de către compania aeriană în aeroport sau nu îi sunt oferite destule informaţii cu privire la zborul său.
Astfel, din totalul pasagerilor care aplică pentru compensaţii, 66% dintre ei reuşesc să le şi primească.
Sursa: digi24.ro
11.12.2024
12:18
19.02.2024
14:52
22.11.2023
13:31
03.07.2023
15:15
15.03.2023
12:59
08.12.2022
18:18
08.12.2022
17:50
06.12.2022
13:42
17.11.2022
12:41
12.10.2022
15:14
25.08.2026
17:23
25.08.2026
16:51
25.08.2026
16:25
25.08.2026
16:16
25.08.2026
15:52
25.08.2026
15:49
25.08.2026
15:31
25.08.2026
15:28
25.08.2026
15:22
25.08.2026
14:53
25.08.2026
14:43
25.08.2026
14:29
25.08.2026
14:28
25.08.2026
14:03
25.08.2026
13:54
25.08.2026
13:47
25.08.2026
13:38
25.08.2026
13:34
25.08.2026
13:34
25.08.2026
13:04
25.08.2026
12:24
25.08.2026
12:24
25.08.2026
12:02
25.08.2026
11:52
25.08.2026
11:40
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului


















