Trustia, elegii politikoase // Belarusizarea ruşilor din Belarus

Nu ştiu alţii cum se simt, dar eu personal am răms dezamăgit de prietenii cameleonici ai lui Putin. De ambii: de vicleanul bai şi băutor de cumîs, Nazarabai, şi de feodalul ţărănoi, dar versatil, băutor de samahoncă de cartofi, Lukaşenka. În loc să ţină cu prietenul lor, Vladimir Putin, să-l ajute să salveze ruşii din Crimeea de hoardele ucrainene fasciste banderoviste, ei îşi bat capul de „integritatea teritorială” a Ucrainei. Tătuca belaruşilor s-a dovedit chiar mai perfid decât tătuca kazahilor. „Poziţia noastră este determinată de interesul naţional al ţării noastre şi nu este coordonată cu Moscova. Nimeni nu face presiuni asupra mea şi „niciun Kremlin nu m-a presat niciodată”, a declarat el trufaş. Asta-i frăţie? Nu-i greu de ghicit că el tremură de frică, se teme că Putin va sări în apărarea ruşilor din Belarus, pe care Lukaşenka îi belarusizează. Recent, el a anunţat că denumirile localităţilor din Belarus vor fi scrise de azi înainte în limba belarusă, nu în rusă, ca până acum, cum ar fi normal într-o republică frăţească. În felul acesta, ruşii belaruşi îşi vor pierde orientarea geografică, nu vor fi capabili să determine unde se află, vor rătăci ca nişte somnambuli ziua-n amiaza mare pe drumuri, neştiind de unde vin şi încotro se duc. Aceasta e fascism, e nazism, e terorism etnografic şi lingvistic! Oare nu ar fi cazul să intervină armata rusă cu paşi viforoşi? Şi Nazarbai se teme să rămână fără noua capitală, construită de comsomolul leninist pe cernoziom rusesc adevărat.

Acum stau şi mă gândesc că numai Başar al Asad i-a sărit în ajutor lui Putin. Înseamnă că nu-i chiar aşa de rău acest Başar, după cum se spune. A omorât el nişte sirieni sau câteva mii sau zeci de mii, dar unde nu mor oamenii? Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte.

Al vostru maidan, ionosfer, ondin, Ion Buraga