Arabii și pământul arabil
1433
Trustia, elegii politikoase
În sfârșit, a sosit ziua răzbunbării! Dis-de-dimineață mi-a venit un mesaj: „Prietene, ia seama cum votezi, uite cum îl hărțuiește Ursula pe Victor Orban, UE nu e decât o altă Uniune Sovietică, cu alt drapel și imn. Semnat: Fănică Securean, un binevoitor”.
Nu trece mult timp și mesajele au început să vină câte două, câte trei.
1) Prietene, nu te lăsa dus de nas, integrarea europeană e o formă mascată de Unire. Trădătoarea vrea să unească țărișoara noastră cu România prin decret prezidențial, statalitatea e în pericol, spune ferm NU!
2) Prietene, nu te lăsa dus de nas, Spune NU! - integrarea europeană e o cacealma! Separați, vom intra în UE când va zbura porcul. Numai Unirea ne va salva de Rusia agresivă!
Am observat că eram invitat să spun NU din două motive contrarii: fiindcă se făcea Unirea și fiindcă nu se făcea.
3) Prietene, cei 35 de mii de sirieni există cu adevărat și așteaptă momentul potrivit! Dacă intrăm în UE, casele noastre părăsite vor fi ocupate de ei, iar pământul nostru arabil va fi vândut miliardarilor arabi din Arabia Saudită. Spune No passaran!
Mi s-a părut logic ca pământul nostru arabil să nu fie cumpărat de arabi.
4) Prietene, nu risca! În UE, sexul copiilor e schimbat fără acordul părinților! Ridică-te în apărarea familiei tradiționale și a sexului normal, spune un NU hotărât sexului decadent, pervers, neconform cu valorile strămoșești!
5) Prietene, ai răbdare: ai noștri sunt aproape! Așteaptă-i! Spune NU.
7) Prietene, UE ne trage în război împotriva Rusiei care se apără de NATO! Să rămânem neutri! De ce trebuie să ne pese de ucraineni? Spune NU!
8) Prietene, va veni și rândul nostru, după ce Putin îi va elibera pe ucraineni,! Ai răbdare. Spune NU!
Sincer vorbind, perspectiva eliberării în stil rusesc nu îmi surâdea deloc, mă îngrijora însă că adepții DA erau mai puțin interesați de persoana mea.
Abia pe la amiază au venit două mesaje de la ei, scrise cu puțină imaginație.
1)Prietene, gândește cu capul, votează rațional, nu alege să bombardezi Ucraina, să omori ucraineni, alege pacea! Spune DA!
2)Prietene, numai în UE politicienii sunt trași la răspundere. Dacă vrei să te răzbuni pe politicienii moldoveni, spune DA!
Acum stau și mă gândesc cum se intră la noi în politică: unii devin politicieni după ce fură miliarde sau primesc case, apartamente, mașini și alte cadouri de zeci de mii de euro de la părinți, soacre și socri, frați și surori sau după ce se cuplează și dorm cu oligarhii fugari într-un pat sau îi eliberează din închisori... Și mai ciudat este că acești politicieni își găsesc repede simpatizanți.
Al vostru hebdomadar, dromader, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
13.10.2024
10:09
06.10.2024
10:12
06.08.2026
09:59
06.08.2026
09:33
06.08.2026
09:20
06.08.2026
09:03
06.08.2026
08:37
06.08.2026
08:27
06.08.2026
07:23
06.08.2026
06:39
06.08.2026
06:06
06.08.2026
05:06
06.08.2026
04:06
06.08.2026
03:55
06.08.2026
03:40
06.08.2026
01:57
06.08.2026
01:40
06.08.2026
01:20
06.08.2026
00:34
05.08.2026
23:33
05.08.2026
23:08
05.08.2026
22:59
05.08.2026
22:57
05.08.2026
22:27
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
Rusia susține că a doborât 605 drone ucrainene în 20 de regiuni și Crimeea, atac masiv asupra unui centru Wildberries și în Iaroslavl
Ministerul Educației cheamă elevii, părinții și profesorii să participe la consultarea noilor programe școlare pentru 2027
Medicamente ascunse, cuțit de vânătoare și preparate veterinare, depistate de vameși la Mirnoe și Tudora
Telefoane „brick” și rețele separate pentru copii și adulți, propuse în Guernsey pentru protejarea minorilor online
















